Luna plantării arborilor la Direcția Silvică Argeș

Publicat pe : 10 martie 2014

Distribuie știrea

# Vineri, personalități politice și din administrație sunt așteptate să planteze un arbori în Pădurea Trivale. Săptămâna aceasta, Direcția Silvică Argeș deschide programul intitulat generic ”Luna plantării arborilor”. ”Ne propunem să împădurim, anul acesta, circa 67 hectare. Vineri, marcăm evenimentul prin plantarea de arbori, în Pădurea Trivale, ca și anul trecut. Sunt invitați o serie de oficiali, toți parlamentarii din Argeș, indiferent de culoarea politică, lideri din administrație, presa etc.” a declarat, pentru Atitudine în Argeș, Ing. Armand Chiriloiu, directorul instituției.

Pentru campania 2013, în cadrul Lunii Plantării Arborilor, Direcţia Silvică Argeş, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, a plantat aproximativ 800.000 de puieţi, din speciile molid, gorun, salcâm, produşi în pepinierele proprii. În primăvara anului trecut, Direcţia Silvică Argeş a împădurit peste  70 de hectare şi a regenerat suprafețe de sute de hectare. La debutul de anul trecut al Lunii Plantării Arborilor au fost prezenţi, în afara personalului silvic, prefectul Cristian Soare, vicepreşedintele CJ Constantin Polexe, deputaţii Simona Bucura Oprescu şi Radu Vasilică.
Evenimentul îşi are originile în anul 1872, când a fost organizată prima sărbătoare a sădirii arborilor în SUA. În România, acţiunea a debutat oficial în anul 1902, fiind organizată de Spiru Haret, ministrul Cultelor şi Instrucţiei Publice, sub denumirea de ”Sărbătoarea Sădirii Arborelui”.
Direcția Silvică Argeș s-a situat, anul trecut, pe locul al șaselea pe țară, cu o depășire a profitului fixat de peste 400%. Instituția este condusă, de la jumătatea anului 2012, de inginerul silvic Armand Chiriloiu (foto).
Andreea STOICA

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE