Magiunul de Topoloveni, continuitate în vârful ierarhiei. Sonimpex Topoloveni, furnizor oficial al Casei Regale a României pentru încă trei ani

Publicat pe : 8 decembrie 2014

Distribuie știrea

Majestatea Sa Regele Mihai I al României a decis să prelungească pentru încă trei ani calitatea de Furnizor Oficial al Casei Regale pentru compania Sonimpex Topoloveni, apreciind calitatea deosebită şi gustul desăvârşit ale produselor Topoloveni şi Topoloveana, produse 100% româneşti, 100% naturale, fără zahăr adăugat, fără E-uri şi fără conservanţi. Certificatul de reînnoire a fost acordat de Alteța Sa Principesa Margareta, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la Castelul Peleş.

Sonimpex Topoloveni este Furnizor al Casei Regale din anul 2010 pentru Magiunul de prune Topoloveni şi din anul 2011 pentru dulceţurile, zacusca şi pasta de roşii marca Topoloveana.
“Atribuirea calităţii de Furnizor al Casei Regale a României , pentru Magiunul de prune Topoloveni, în 2010 şi ulterior, în 2011, pentru toată gama Topoloveana  sunt momente care ne oferă anduranţă în faţa tuturor nedreptăţilor din ultimii ani dar şi forţa de a continua să obţinem calitatea la nivel maxim şi să ne căutăm dreptatea”, a declarat dna Bibiana Stanciulov, director general al Sonimpex Topoloveni.
Magiunul de prune Topoloveni este Furnizor al Casei Regale a României, multiplu premiat ‘Superior Taste Award’ de către Institutului pentru Gust și Calitate Bruxelles, Ambassador of the ‘Romanian tradițional taste’, poate fi introdus în dietă de la vârstă de 6 luni — când începe diversificarea alimentației; este permis și persoanelor bolnave de diabet, cu acordul medicului curant, conform unui studiu realizat la Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice N.C.Paulescu.

Vezi și știrea  Bradu. David Pîrvulescu, triplu medaliat la Cupa României

Așa cum am mai scris, Bibiana Stanciulov se ține de planul său de a se bate pentru ceea ce i se cuvine. Drept pentru care a înaintat, pe rolul Tribunalului București, pentru început, trei acțiuni. Pârâți sunt MGC Internațional Investments și OSIM. Compania MGC International Investments este una din proprietatățile fraților de origine libaneză Mohammad, Hassan și Ahmed Murad. Frații Murad sunt și proprietarii lanțului hotelier Phoenicia, fabricii de pateuri Mandy, lanțului de restaurante fast-food Spring Time, derulând în ultimii ani și o serie de afaceri imobiliare. Bibiana Stanciulov ne-a declarat faptul că pe piață există, în momentul de față, o mulțime de false magiunuri, produse neconforme. Magiunul de prune făcut la Topoloveni este, de fapt, unic, un medicament la borcan.
Bibiana Stanciulov:
”Piața din România este o piață atipică, în care se vinde orice. Dacă vedeți magiun la prețul de 9 lei borcanul, pe raft, acela nu este magiun. ANPC-ul a verificat și marca Arovit, și altele. A spus că nu corespund normelor impuse de Ordinul apărut în iunie 2014 referitor la magiun. Produsele sunt, în continuare, pe raft. Eu nu sunt poliție economică. Ce să fac? Discutăm după ce se finalizează procesele pe care le voi deschide”.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Din ciclul: ”Chelului tichie de mărgăritar îi trebuie…” Ștefănești. Arteziană cu spectacol vizual, într-un cartier cu străzi ca după război, la inegalabilul preț de… peste 250.000 lei
Administrație
Administrație
Administrație

Din ciclul: ”Chelului tichie de mărgăritar îi trebuie…” Ștefănești. Arteziană cu spectacol vizual, într-un cartier cu străzi ca după război, la inegalabilul preț de… peste 250.000 lei

Într-un gest care demonstrează o prăpastie uriașă între agendă și nevoile reale ale cetățenilor, administrația locală din Ștefănești a aprobat…

TRIMITE O ȘTIRE