Marea asfaltare de la Curtea de Argeș este pe cale să înceapă… sau nu!?…

Publicat pe : 3 martie 2013

Distribuie știrea

# Încă nu a fost atribuită dirigenția de șantier. Nu se știe din ce motive # Un pas înainte – s-a stabilit locația organizării de șantier. Primăvara înaintează cu pași mari. Gospodarii pregătesc deja lucrările de sezon. Drumarii și constructorii fac ultimele reparații la utilaje, urmând să intre ”în pâine” imediat ce vremea le va permite. ”Marea asfaltare” de la Curtea de Argeș însă…  bate încă pasul pe loc.

Primarul municipiului, Nicolae Diaconu (foto), declara, pentru un ziar local, în urmă cu numai câteva zile: „În decembrie am semnat contractul de lucrări, spre sfârşitul lunii februarie dăm ordinul de începere a lucrărilor, în martie încep, iar în noiembrie vor fi gata, aşa ne-au spus cei de la firma care a câştigat licitaţia.” Câștigătorul numeroaselor runde de licitație este colosul Delta ACM, care însă nu poate începe lucrările – destul de complexe dealtfel – până nu se atribuie dirigenția de șantier. Dirigenție de care autoritățile locale par a fi uitat… Mai degrabă par a nu înțelege importanța atribuirii acesteia în ecuația totală a lucrărilor…
# Domnule primar, vă rugăm să ne dați câteva detalii cu privire la începerea lucrărilor pe care ați anunțat-o
Primar Nicolae Diaconu: Lucrările vor începe când timpul ne va permite. Probabil la data de 15 martie.
# Nu cred, pentru că nu ați parcurs toate etapele. Nu ați dat dirigenția de șantier. Aveți însă ședință de Consiliu pentru stabilirea locației organizării de șantier…
Primar: Pentru dirigenție aștept niște întrebări de justificare, pentru că prețurile oferite au fost sub 85% din cele de pornire. Așa ne obligă legea, să cerem justificare… Pentru organizarea de șantier am găsit locația potrivită. Aceasta va fi lângă supermarketul Lidl, în zonă Sălii de Sport. Interesul nostru este să ne mișcăm repede, pentru a nu intra în iarnă cu lucrările. Trebuie să terminăm anul acesta!     Alex SILVESTRU

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE