Marian Fulga, preşedintele interimar al PP-DD Argeş, riscă să rămână singur în partid

Publicat pe : 25 ianuarie 2015

Distribuie știrea

# Deputatul Mihai Deaconu, proaspăt exclus din PP-DD, construieşte o nouă formaţiune politică, o alternativă la PP-DD.

După scandalul excluderii din PP-DD a celor opt parlamentari, printre care s-a numărat şi deputatul Mihai Deaconu, fostul preşedinte interimar al PP-DD Argeş, mai mulţi membri şi simpatizanţi ai PP-DD s-au arătat nemulţumiţi de aceste excluderi şi au cerut înfiinţarea unei noi formaţiuni politice care să fie, cu adevărat, a poporului.

Săptămâna trecută, miercuri, s-au pus bazele unei noi formaţiuni politice de centru – dreapta care se va numi Partidul Naţional Democrat (PND).
Au fost 19 persoane care au semnat actul constitutiv al acestui nou partid, cei opt parlamentari excluşi din PP-DD, printre care renumitul avocat Daniel Fenechiu şi Liliana Mincă, vectori de imagine, şi 11 tineri, urmând ca în perioada următoare să strângă cele 25 de mii de semnături necesare înfiinţării unui nou partid.
,,Acest partid este rezultatul solicitărilor din teritoriu, în sensul că oamenii cu care am lucrat în PP-DD ne-au spus că este momentul să facem un astfel de pas. Suntem 19 persoane care am semnat actul constitutiv al acestui nou partid, respectiv opt parlamentari şi 11 tineri. Am început şi strângerea de semnături pentru înscrierea în registrul partidelor politice, astfel încât să putem participa la alegerile din 2016.
Obiectivele mari ale noii formaţiuni politice sunt consolidarea statului de drept, independenţa justiţiei, guvernarea bazată pe competenţă, integritatea şi asigurarea unui nivel ridicat de prosperitate pentru cetăţeni”, a declarat deputatul Mihai Deaconu. L.G.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE