Medicul Georgeta Drăgoi trebuie să plătească Spitalului Orășenesc Mioveni aproape 350.000 de lei

Publicat pe : 16 iunie 2026

Distribuie știrea

Pentru niște greșeli grave pe care le-a făcut, profesând la spital, medicul Georgeta Drăgoi trebuie să plătească o sumă destul de serioasă.

Mai pe scurt, Spitalul Mioveni a achitat, pentru greșeala doctoriței, într-un proces de malpraxis, daunele stabilite de instanță. Doar că instituția nu a mai reușit să recupereze suma cu pricina de la cea care a greșit. După numeroase procese și tertipuri, zilele trecute s-a mai încheiat o etapă. Doctorița a fost dată în judecată, din nou, de spital, care încearcă, printr-o acțiune în regres, să își recupereze banii plătiți. Acțiunea în regres este un mecanism juridic civil prin care o persoană care a plătit o sumă de bani (pentru care era ținută contractual sau legal, dar din culpa alteia) se întoarce împotriva adevăratului vinovat pentru a recupera banii plătiți.

În 2024, judecătorii Tribunalului Argeș au decis:

”…Admite cererea formulată de Spitalul Orășenesc Mioveni în contradictoriu cu pârâta Drăgoi Georgeta. Obligă pârâta Drăgoi Georgeta să plătească reclamantului Spitalul Orășenesc Mioveni suma de 344624 lei reprezentând despăgubiri achitate de reclamant în baza sentinței penale 269/2018 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, definitivă prin decizia penală nr. 414/A/2019 pronunţată de Curtea de Apel Pitești, şi dobânda legală aferentă de la data efectuării plăţii de către reclamant şi până la data achitării debitului principal de către pârâtă. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. …Document: Hotarâre  136/2024  10.04.2024”

Zilele trecute, și magistrații Curții de Apel Pitești au decis:

” Solutia pe scurt: Respinge apelul, ca fiind nefondat. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Curtea de Apel Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 09.06.2026, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă.
Document: Hotarâre  1868/2026  09.06.2026”

Adică, rămâne ca la Tribunal. Probabil, ca să mai câștige timp, inculpata va folosi și ultima cale de atac. Sau va plăti banii, nu se știe. Vom reveni.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE