Micii bicicliști au fost instruiți de polițiștii argeșeni

Publicat pe : 13 august 2020

Distribuie știrea

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş, împreună cu poliţiştii Compartimentului de Analiza şi Prevenirea Criminalităţii Argeş au purtat discuții cu cei mai mici participanți la trafic și cu părinți și bunici ai acestora, pentru a preveni implicarea copiilor în accidente rutiere. Cei mai mici participanți la trafic sunt, în unele ipostaze, copiii care se deplasează pe bicicletă, uneori chiar pe drumul public.

Pentru a evita ca aceștia să fie implicați în evenimente rutiere, polițiștii argeșeni au desfășurat activități pe raza municipiului Pitești, cu scopul de a face copiii să conștientizeze pericolul la care se expun când circulă pe drumul public, dar și pentru a transmite însțitorilor și părinților cum să îi instruiască pe cei mici cu privire la respectarea regulilor de circulație.

 

Învățarea mersului pe bicicletă nu trebuie să se facă pe drumul public, pe unde circulă autovehicule, iar echilibrul precar și lipsa noțiunilor privind regulile de circulație vor crește riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier. Felul în care se desfășoară traficul, regulile de prioritate, semnificaţia marcajelor şi indicatoarelor rutiere, utilizarea permanentă a căștii de protecție, a elementelor reflectorizante în condiţiile deplasării pe timp de noapte, sunt aspecte pe care copiii ar trebui să le afle imediat după ce deprind mersul pe bicicletă.

De asemenea, polițiștii vor acționa și pentru prevenirea furturilor de biciclete, în special în condițiile în care scara blocului nu s-a dovedit a fi o soluție optimă de depozitare.

Polițiștii au amintit celor care dețin biciclete să le asigure cu un sistem antifurt de un element fix, solid, chiar și când lipsesc pentru o perioadă scurtă de timp. Totodată, proprietarilor de biciclete le-au fost recomandate și o serie de aspecte care să descurajeze astfel de fapte, cum ar fi:

-să nu încurajeze fenomenul cumpărând biciclete oferite în condiții dubioase, la prețuri derizorii. Sistemele cu o protecţie sporită împotriva tăierii/forţării încuietorii, şi chiar sisteme de alarmă sonoră, sau sisteme poziţionate discret, ce asigură monitorizarea GPS sunt utile în combaterea fenomenului.

-să acorde atenţie locului în care depozitează bicicletele. În acest sens este recomandabil să nu lăsați bicicleta la parter dacă locuiți la un alt etaj, iar sistemele de supraveghere video la intrarea pe scara blocului și în împrejurimile acestora sunt în măsură să descurajeze asemenea fapte.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE