Ministrul Transporturilor, întâlnire cu autoritățile din județul Argeș

Publicat pe : 6 martie 2017

Distribuie știrea

Vineri, 3 martie, Ministrul Transporturilor, Răzvan Alexandru Cuc, împreună cu  directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România, Ștefan Ioniță, au efecuat o vizită în Argeș, ocazie cu care a avut o întâlnire de lucru, la Consiliul Județean Argeș, la care au participat, alături de președintele și vicepreședinții C.J. Argeș, prefectul și subprefectul, parlamentari, consilieri județeni și primari argeșeni.

Cu acest prilej, președintele C.J. Argeș, Dan Manu, i-a prezentat domnului Ministru situația drumurilor naționale din județul Argeș, necesarul și prioritățile de investiții în Argeș și la nivel de regiune, precum și propuneri legislative, accentuând faptul că strategia de dezvoltare și de modernizare a infrastructurii de transport trebuie să aibă ca punct de plecare municipiul Pitești – capitală regională.
Astfel, au fost prezentate următoarele obiective de infrastructură națională:
• Autostrada Pitești – Sibiu
• Reabilitare și modernizare Transfăgărășan
• Modernizare DN 65D Albota-Bascov km 0+000-km 10+184 (Centura de Vest)
• Modernizare DC 219 Bascov – Baraj Budeasa-Budeasa,  2,8 km
• Reabilitare DN 73 D km 0-10 și mutare sens giratoriu km 0, intersecție cu DN 73
• Reabilitare și modernizare DN 73D, Mioveni-Câmpulung
• Continuarea lucrărilor pe modernizarea DN 73 Pitești-Câmpulung-Brașov
• Reabilitare și modernizare DN 67 B Pitești – Drăgășani
• Reparație capitală a podului peste râul Cârcinov, pe DN7, Km 94+300
• Modernizare sectoare de drumuri pe DN7, km 89-112
• Calea ferată Vâlcea-Vâlcele
• Modernizare trecere la nivel de cale ferată, pe DN 73, la intrarea în Câmpulung
• Modernizare treceri la nivel de cale ferată din Bascov (DN 7 si DN 7C)
• Trecerea la nivel de cale ferată de la Mioveni
• Modernizare treceri la nivel de cale ferată din Pitești (Lânăriei, CNCD, Dobrogeanu-Gherea).
Ministrul Transporturilor a declarat ca fiind prioritare investițiile pentru tronsoanele de drum Pitesti – Câmpulung, Pitești – Craiova, Pitești – Sibiu, precizând că și pentru Transfăgărășan a fost scos la licitație studiul de fezabilitate și proiect tehnic.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE