De curând, a văzut lumina tiparului o lucrare mult așteptată, o lucrare pregătită, cu trudă, timp de ani întregi. Monografia comunei Bogați este gata, arată bine, are câteva sute de pagini și, în curând, va fi lansată. Ion Gârleanu, primarul localității: ”Este o lucrare, după cum vedeți, de dimensiuni serioase, pasionaţii de istorie vor avea posibilitatea să afle mai multe despre trecutul localităţii și, credeți-mă, atât noi, cei din primărie, cât și autorii, cu toții am depus eforturi serioase pentru finalizarea unui asemenea demers. Este o lucrare ce va rămâne și ne va fi de folos atât nouă, cât și generațiilor următoare.” Autorii monografiei sunt dr. Leontin Vasile-Stoica și Aurel Radu. După o investigare temeinică a documentelor de arhivă și a altor surse a fost realizat un vast studiu monografic asupra localității, lucrarea așteptând, în momentul de față, doar organizarea unei lansări pe măsură. Edilul Ion Gârleanu a promis că ne va anunța, din timp, cu privire la momentul festiv.
