Moş Crăciun vine în Argeş cu 5 finanţări pentru drumuri şi poduri, alimentări cu apă şi canalizări

Publicat pe : 22 decembrie 2014

Distribuie știrea

# Cine ştie să ceară, primeşte… după 7 ani # Comunele Miceşti, Mihăeşti, Recea şi Ştefan cel Mare au obţinut bani pentru infrastructură # Dumitru Voicu, primarul comunei  de la Miceşti: “După câţi ani se realizaează  o investiţie promovată de acum 8-10 ani?!” # Florin Tecău, preşedinte CJ Argeş: “Vreau să-i mulţumesc domnului primar că a ştiut  să se bată şi să ridice tonul atunci când a trebuit”

7 ani au aşteptat localnicii din Miceşti finalizarea lucrărilor la podul de peste pârâul Păuleasca.  Obiectivul, demarat în 2007, a primit abia acum finanţare pentru executarea unor lucrări care să şi permită accesul (intrarea) pe pod. Şi nu doar Comuna Miceşti a primit bani săptămâna trecută. Miercuri, la Consiliul Judeţean Argeş, în prezenţa preşedintelui Florin Tecău, şi primarii comunelor Recea, Ştefan cel Mare şi  Mihăeşti au semnat contracte de finanţare şi acte adiţionale pe OG28/2013, privind investiţiile în infrastructură – drumuri şi poduri, alimentare cu apă şi canalizare, astfel. Beneficiarele  tranşei de finanţări de săptămâna trecută sunt: comuna Recea, pentru  “Modernizare DC 122 A Deagu de Jos – Goleasca, o investiţie în valoare  de 400.000 lei şi pentru  “Modernizare drum comunal sat Orodelu”, în  valoare de alţi  400.000 lei; comuna Ştefan cel Mare, pentru înfiinţarea unei prime reţele publice de apă uzată în  localitate (1.600.000 lei); comuna Mihăeşti, pentru un proiect de alimentare cu apă şi canalizare în satul Mihăeşti, valoarea investiţiei fiind de 1.400.000;  şi comuna Miceşti, pentru  dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii rurale – “Pod din beton armat peste pârâul Păuleasca”, cu o valoare a investiţiei de 1.072.938,18 lei.
Ultimul dintre obiectivele amintite, podul de peste pârâul Păuleasca, aşteaptă de 7 ani finanţare, nu pentru realizare, că el există, ci pentru  lucrări de asigurare a accesului pe pod. Iar primarul de la Miceşti, Dumitru Voicu, are şi alte exemple de lucrări care aşteaptă chiar de mai mult timp finanţări pentru finalizare.
“După câţi ani se realizează  o investiţie promovată de acum 8-10 ani?!”, întreabă, retoric, Dumitru Voicu, primarul comunei  de la Miceşti.

Vezi și știrea  A fost predat amplasamentul pentru modernizarea DJ 732 C Bughea de Jos - Malu - Godeni

 

Ca să primeşti, ai nevoie de tehnică…

Reuşita târzie, dar binevenită, a demersurilor edilului de la Miceşti are o explicaţie.
“Primarul de la Miceşti a avut o tehnică foarte bine pusă la punct cu privire la acest pod. E adevărat, el a început din 2007. Când au fost inundaţiile din primăvară, s-a ţinut după mine, m-a luat şi m-a dus la pod şi m-a înconjurat cu toată populaţia de acolo. Este corect ce spun oamenii: podul este făcut, pilonii sunt, sunt puse şi traversele, dar  nu este executată intrarea, accesul la pod … Vreau să-i mulţumesc domnului primar că a ştiut  să se bată şi să ridice tonul atunci când a trebuit, ca să primească aceşti bani, iar acum, iată, lucrarea se finalizează”

Bilanţ: aproape 58 de milioane de lei alocaţi Argeşului, în 2014, prin PNDL

Anul acesta, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, în judeţul Argeş au fost alocate fonduri pentru investiții în infrastructură, canalizare și alimentări cu apă în valoare totală de 57.970.242 lei, din care17.470.878,96 lei  pentru 24 de obiective în cazul cărora a fost vorba despre finanțare pentru finalizare şi 22.288.412,04 lei – finanțare pentru continuarea lucrărilor  în cazul a 28 de obiective. Diferenţa de 18.210.951 lei a mers către 16 obiective noi.

Cristina Stancu

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE