Muzeul Municipal Câmpulung. Ziua Armatei Române, la Mausoleul Eroilor de la Mateiaș

Publicat pe : 23 octombrie 2017

Distribuie știrea

Muzeul Municipal Câmpulung organizează, în data de 25 octombrie, ora 10.00, o serie de manifestări cu ocazia Zilei Armatei Române, la Mausoleul Eroilor de la Mateiaș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpulung și Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”.
În acest an, ceremonia de depunere de coroane și serviciul religios sunt însoțite de deschiderea oficială a două expoziții de tematică istorică și militară, Tradiții Militare Muscelene și Memoria Marelui Război. Județul Argeș, aceasta din urmă organizată în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului și cofinanțată de Administrația Fondului Cultural Național.

Aceste expoziții au rolul de a comunica, cu această ocazie cu adevărat deosebită pentru istoria și societatea musceleană, elemente dedicate istoriei militare și comemorative specifice acestui spațiu, dar și de a spori gradul de cunoaștere și conștientizare al vizitatorilor asupra realităților istorice și sociale ale zonei.
Agenda (provizorie) a seriei de evenimente este:
# 10.00 – prezentarea onorului militar și intonarea Imnului Național al României;
# 10.15 – serviciu religios;
# 10.30 – discursuri din partea reprezentanților autorităților regionale și locale;
# 10.45 – vernisajul expoziției Tradiții militare muscelene, dl. Gen. (R) Nicolae Popescu (a se confirma);
# 11.00 – vernisajul expoziției Memoria Marelui Război. Județul Argeș, dna. Dana Mihai, director, Institutul Național al Patrimoniului;
# 11.15 – depunere de coroane la Mausoleul Eroilor de la Mateiaș, moment solemn în capela Mausoleului.
CONTACT:
RELATIIPUBLICE@
MUZEULCAMPULUNG.RO

Vezi și știrea  Atenție! Se oprește furnizarea apei potabile în municipiul Piteşti, cartier Craiovei, în data de 17 august 2026

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE