Nicolae Diaconu, primarul din Curtea de Argeş, ar putea părăsi PSD

Publicat pe : 20 decembrie 2015

Distribuie știrea

Pe bursa zvonurilor circulă vorba cum că primarul din Curtea de Argeş, Nicolae Diaconu, se pregăteşte să părăsească PSD pentru a candida din partea Partidului România Unită (PRU), partid ce este condus de nepotul său, Bogdan Diaconu, deputat aflat la primul mandat în Parlamentul României.
Bogdan Diaconu a candidat în 2012 la această funcţie pe listele Uniunii Social Liberale din partea PSD. În luna august a anului 2014, nepotul primarului din Curtea de Argeş şi-a anunţat demisia din PSD şi înfiinţarea Partidului România Unită, al cărui preşedinte este.

În acest mandat, Bogdan Diaconu s-a evidenţiat prin numeroase proiecte de legi: legea privind  moratoriul pentru amânarea executării silite a cetăţenilor persoane fizice din imobile cu destinaţie de locuinţă, legea privind declararea Zilei de 9 Mai – Ziua Independenţei Naţionale a României, sărbătoare naţională legală, zi nelucrătoare, legea privind încurajarea absolvenţilor sistemului de învăţământ superior, subvenţionat de către stat, de a activa în cadrul economiei autohtone, legea privind Programul Naţional ”O Şansă prin Sport” pentru copiii instituţionalizaţi, legea privind interzicerea finanţării mascate din afara țării a activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, legea privind facilitarea finanțării cu 2% a activității ONG-urilor prin direcționarea sumei o singură dată pentru cinci ani consecutivi.
De curând, Bogdan Diaconu a mai introdus în Parlament un proiect de lege împotriva extremismului maghiar și a activității secesioniste a partidelor maghiare din România, fiind cunoscut drept cel mai atent critic la adresa iredentismului maghiar și a colaborării dintre Rusia și Ungaria pentru destabilizarea României.
Astfel că, PSD Argeş ar putea să piardă un important primar de municipiu, având în vedere că Nicolae Diaconu este cotat cu prima şansă în viitoarele alegeri locale.
Contactat telefonic pentru a infirma sau confirma zvonul, primarul din Curtea de Argeş nu a răspuns apelurilor noastre.
Lucian GHERGUŞ

Vezi și știrea  AEP și ANAF -protocol de colaborare pentru executarea silită a partidelor

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE