În luna octombrie, artista Ana-Gabriela BULUGEA revine, pentru a doua oară, cu o expoziție personală de pictură pe simezele Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș, în cadrul SALONULUI de C*ARTE ”SILVESTRU D. VOINESCU”, intitulată generic ”O CĂLĂTORIE SPRE INTERIOR”. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 7 octombrie, la ora 17:00, în holul central al instituţiei. Evenimentul va fi curatoriat de poeta – membră a Uniunii Scriitorilor din România, Denisa POPESCU-MARTIN, invitată specială fiind artista Margareta POPESCU – membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Ana – Gabriela BULUGEA este absolventă a Facultății de Drept și Științe Sociale – Specializarea ”Drept”, din cadrul Universității “1 Decembrie 1918” Alba Iulia (2007) și are un masterat în “Economie și Finanțe Europene” al Facultății de Știinte Economice în cadrul Universității Pitești (2009).
De asemenea, a urmat cursurile Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, având dublă specializare în “Design vestimentar” (2016 – 2019)” și ”Pictură” (2018 – 2021), fiind, în prezent, membră a Asociației Pictorilor Acuareliști din România.
Expune din anul 2021, având participări la diverse saloane și concursuri tematice, obținând diplome de participare și premii, printre care amintim: Concursul Internațional de Artă “Ion Popdan” organizat la Satu Mare – premiu: mențiune (2021); Expoziția de grup “Artema”, organizată de ”Paque Bistro”, București (2023); Expoziția de grup “Floralis”, organizată la Sala ”Dimitrie Branzda” a Grădinii Botanice din București (2023); Expoziția de grup “Secret colours” organizată la Galeria Occidentului din București (2023); Expoziția ”Atemporal”, organizată la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș (2024); Expoziția de grup ”Magia Florilor”, organizată de U Art Gallery București (2024); Expozițiile Internaționale de acuarelă organizate la Palatul Parlamentului București, la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica Timișoara și la Centrul Universitar UBB Reșița (2025).
Abordând o tematică variată – peisaje, compoziții florale și picturi abstracte – expoziția ”O CĂLĂTORIE SPRE INTERIOR” oferă o incursiune în lumea acuarelei, precum și a picturii în ulei și mixed media. Privitorul este invitat să se bucure, să se lase surprins și să se conecteze cu propriul suflet. Lucrările artistei sunt cu vânzare și pot fi admirate până la finele lunii octombrie. Intrarea este liberă.
ADRIAN-NICOLAE COMAN
