O elevă a primit daune de 15.000 de euro, după ce un dulap a căzut peste ea la școală

Publicat pe : 27 iunie 2022

Distribuie știrea

# Inspectoratul Școlar Județean Argeș, unitatea de învățământ, directorul și profesorii de serviciu – buni de plată

# Fata a stat mai multe luni la pat în urma incidentului

Un incident grav a avut loc în octombrie 2016, la Școala Gimnazială Deagurile, o structură a Școlii Gimnaziale nr. 1 Recea. O copilă de clasa a IV-a a ajuns în stare gravă la spital, după ce un dulap a căzut peste ea la şcoală. Părinții fetei au acționat în judecată Primăria Recea, instituția de învățământ, directorul, profesorii de serviciu și Inspectoratul Școlar Județean Argeș, cerând daune de 100.000 de euro. Săptămâna trecută, pe 21 iunie, Curtea de Apel Pitești a admis, în parte cererea, acordând despăgubiri mult mai mici, de 15.000 de euro. Decizia instanței este definitivă!

 

S-a constatat că UAT Recea nu are nicio vină de producerea evenimentului. În schimb, s-a stabilit că lipsa respectării regulamentului intern al școlii a condus la un incident, care putea fi ușor evitat. Instanța a stabilit c[ profesorii de serviciu, de la momentul săvârșirii faptelor, Adriana Gugliara și Gheorghe Neagoe, directoarea Lăcrămioara Bunicică, Școala Gimnazială Deagurile și Inspectoratul Școlar Județean Argeș sunt responsabili de producerea incidentului, prin neluarea măsurilor care se impuneau. Aceștia au fost obligați la plata, în solidar, a despăgubirilor de 15.000 de euro, la care s-au adăugat și cheltuieli de judecată în valoare de 2.500 de lei. Chiar dacă incidentul nu a fost provocat fizic de aceștia, instanța a concluzionat că el putea fi ușor evitat dacă copiii erau supravegheați în pauză, așa cum prevedea regulamentul intern al școlii.

 

Amintim că fata, în vârstă de 10 ani, a ajuns la spital în 2016, fiind rănită de un dulap care a căzut peste ea la școală. Incidentul s-a petrecut în timpul pauzei. În urma cercetărilor, s-au constatat mai multe nereguli în cadrul școlii din comuna Recea. Profesorii de serviciu nu și-au îndeplinit rolul de a supraveghea elevii, directoarea a îndeplinit defectuos obligația de a planifica profesorii de serviciu, fiind stabilit, în ziua incidentului, un cadru didactic care avea ore la o altă unitate de învățământ din județ, iar Inspectoratul Școlar Județean Argeș nu a controlat și monitorizat eficient managementul directorului, conform informațiilor din dosar.

Vezi și știrea  ARICE - condusă de fostul deputat de Argeș, Daniel Constantin, organizează concursuri subțiri pentru funcții de atașați economici ai României în străinătate

Interesant este faptul că magistrații Curții de Apel Pitești l-au obligat la plata de despăgubiri către părinții elevei și pe profesorul Gheorghe Neagoe, care deși trebuia să facă de serviciu în ziua producerii incidentului, avea ore la o altă școală din Argeș. Dacă în primă instanță a scăpat de acuzații,  la apel s-a concluzionat că și acesta se face, în mod indirect, vinovat de producerea incidentului.

Suferința unui copil

În urma evenimentului, fetița a fost transportată la spital, unde a fost supusă mai multor intervenții chirugicale. Din raportul de constatare medico-legală reiese că micuța a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire de un corp dur, care au necesitat pentru vindecare un număr de 70 zile de îngrijire medicală. Copila a fost internată timp de trei zile la Spitalul de Pediatrie Pitești, iar apoi a fost transportată la Spitalul Clinic de urgență pentru Copii „ M.S. Curie”, unde a stat internată opt zile, suferind o intervenție chirurgicală. Fata a stat mai multe luni la pat neputând să se deplaseze la școală.

A.V.

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE