Omul de afaceri Constantin Pănescu, refuzat a doua oară de Primăria Pitești

Publicat pe : 27 mai 2019

Distribuie știrea

După ce s-a respins posibilitatea unui schimb de terenuri, între municipalitate și firma Metabet, acum s-a refuzat și concesionarea terenului aferent CET Nord Găvana. La ultima ședință de Consiliu Local Pitești, din luna mai, Primăria a refuzat concesionarea terenului pe care se află CET Nord Găvana către societatea Metabet, firma familiei omului de afaceri Constantin Pănescu. Municipalitatea a motivat că terenul se află în procedură de reamenajare.

De altfel, Constantin Pănescu este în căutarea unui teren pe care să amenajeze sediul societății Metabet, deoarece în zona unde se află actualul sediu, în Tudor Vladimirescu, urmează să se realizeze noul mall din Pitești. Societatea Metabet CF SA a solicitat către municipalitate analizarea posibilității realizării unei concesiuni a terenului aferent CET Nord Găvana, cu toate bunurile aflate pe acesta. Firma omului de afaceri Constantin Pănescu este interesată în dezvoltarea unor noi facultăți de producție. Solicitarea a fost analizată de către Comisia, constituită prin dispoziția primarului municipiului Pitești, condusă de Dănuț Teodorescu, în ședința din 8 mai. „Comisia apreciază că nu se poate realiza concesiunea, întrucât imobilul menționat se află în procedură de reamenajare”, a precizat Primăria Pitești.

Vezi și știrea  Asistații sociali care ocupă abuziv locuințele sociale din Pitești - în război cu primarul Cristian Gentea

CET Nord Găvana va fi amenajat ca un mini-parc industrial

„Noi suntem în procedură să transferăm CET Nord de la Termo Calor la Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului și apoi încep procedurile ca să îl  amenajăm ca un mini-parc industrial. De aceea nu a putut fi concesionat societății respective. După ce îl amenajăm, o să scoatem terenul la o licitație și poate să se prezinte atunci alături de toate firmele interesate… Noi la următoarea ședință de Consiliu Local o să avem o hotărâre prin care terenul o să fie dat în folosință către Serviciul de Exploatare a Patrimoniului. Ei îl vor amenaja ca parc industrial”, a precizat Sorin Apostoliceanu, viceprimarul municipiului Pitești.

Pănescu a propus Primăriei și un schimb de terenuri

De altfel, în urmă cu două luni, Constantin Pănescu a propus Primăriei Pitești și un schimb între două terenuri. Mai exact o suprafață de 18.246 mp, aflată în vecinătatea Stadionului Nicolae Dobrin și a Sălii Sporturilor, în schimbul terenului aferent CET Nord Găvana. O propunere foarte interesantă, doar că terenul oferit avea o mare „problemă”: se afla în litigiu, iar Primăria Pitești a constatat că schimbul nu poate fi realizat.
A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE