P.A.M., partidul lui Mircea Andrei, dat în judecată de un fost membru

Publicat pe : 19 februarie 2018

Distribuie știrea

Partidul pentru Argeș și Muscel (PAM), după ce a înfrânt răsunător la alegerile locale din vara lui 2016, a devenit, brusc, istorie. Mircea Andrei, motorul unicului partid local din România, s-a recunoscut învins și a plecat la București, pentru a putea fi mai aproape de milioanele de dolari din conturile proprii. De PAM nu prea s-a mai ocupat nimeni, spaima electorală de altădată intrând, brusc, într-un con de umbră.
Iată, însă, că cele trei inițiale se mai aud în sălile de judecată. În cazul de față, la Tribunalul Argeș, unde, un fost membru, se împotrivește pierderii calității de consilier local.

Totul a început în penultima lună a anului trecut, când doi consilieri locali (din PAM) de la Bradu au  fost demişi. Ordinul de încetare a mandatului a fost semnat pe data de 17 noiembrie  de către conducerea Prefecturii Argeş. Este vorba de Anghel Motolea şi Florentin Luca, ambii de la Partidul pentru Argeş şi Muscel. Organizaţia de la Bradu, condusă de Florin Frătică, a decis, oficial, ca cei doi consilieri să fie demişi din Consiliul Local pentru că nu şi-au plătit cotizaţiile la partid.  În  realitate, cei doi au votat ”pentru” atunci când s-a pus în discuție alegerea viceprimarului comunei, în persoana PSD-istului  Gheorghe Negoi.
Atât Anghel Motolea cât și Florentin Luca au formulat cereri de suspendare ale actului administrativ cu pricina, act ce a dus la pierderea calității lor de ales local. Tribunalul Argeș le-a respins însă, amândurora, solicitările. Deasemenea, ambii au formulat, tot la Tribunalul Argeș, alte cereri, de această dată de anulare. Cererea lui Anghel Motolea a fost respinsă, ca netimbrată. Cea a lui Florentin Luca a fost admisă, prin încheierea de ședință din 2 februarie instanța dispunând continuarea procedurii premergătoare fixării primului termen de judecată.
A.S.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE