Pe 3 octombrie – protest în fața Ministerului Justiției

Publicat pe : 1 octombrie 2018

Distribuie știrea

# După protestul de la Spitalul Penitenciarului Mioveni, urmează altul în plan național

Angajații din sistemul penitenciar ies în stradă, în fața Ministerului Justiției, miercuri, 3 octombrie. Decizia aparține Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor care prin sindicatele afiliate au organizat numeroase forme de protest săptămâna trecută.

Protest în fața Spitalului Penitenciar Mioveni

La Mioveni au protestat aproximativ 30 de salariaţi din cadrul Penitenciarului Spital Mioveni, aceștia având o serie de revendicări: condiţii de lucru mai bune, plata orelor suplimentare restante, stoparea împuternicirilor ilegale, eliminarea discriminărilor salariale, aprobarea Statutului poliţistului de penitenciare, încetarea abuzului asupra pensionarilor și plata integrală a orelor suplimentare curente.

Angajații din Argeș, alături de colegi din toată țara – în fața Ministerului Justiției

Cum doleanțele nu au fost ascultate, alături de colegi din toată țara, angajații de la Penitenciarul Mioveni merg în fața Ministerului Justiției pentru a-și striga nemulțumirile și a-și cere drepturile care li se cuvin.
„Vorbim despre un protest de anvergură, la care vor participa angajaţi de la toate penitenciarele din ţară, în faţa Ministerului Justiţiei. Dacă aceste revendicări nu vor fi rezolvate, vom contiua acţiunile în instanţele civile şi penale împotriva ministrului Justiţiei şi vom recurge la blocarea activităţii penitenciarelor ca urmare a refuzului angajaţilor de a lucra în condiţii de lucru improprii” a spus Valentin Delean, liderul Sindicatului „Dreptatea 2010.
A.I.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE