Pedeliștii s-au abținut la votul pentru bugetul Piteștiului

Publicat pe : 6 februarie 2012

Distribuie știrea

­Cea mai importantă ședință a consiliului local Pitești, așa cum o numea primarul Tudor Pendiuc, cea pentru votarea bugetului, a prilejuit dispute între majoritatea PSD-PNL și opoziția pedelistă din cadrul legislativului piteștean.
Chiar dacă președinte de ședință s-a nimerit să fie chiar cel mai vocal dintre consilierii PDL, Mariean Neacșu (foto), dezbaterile pe marginea bugetului Piteștiului nu au fost atât de aprinse pe cât era de așteptat. Rând pe rând, cei mai mulți dintre consilierii locali

ai PDL prezenți la ședință, Mihai Tudor, Ștefan Ciocănel și Radu Nistor, au cerut explicații privind anumite părți ale bugetului.  Mihai Tudor a anunțat că se abține de la vot pentru că nu este de acord cu programul de investiții, pentru că ar fi dorit bani pentru reabilitarea termică, în loc de investițiile în centrale de cartier, și pentru rețeaua de distribuție a gazelor. Primarul Pendiuc i-a explicat că au fost deja prevăzute fonduri pentru gaze, dar că nu se pot aloca fonduri pentru reabilitare, din moment ce la multe dintre blocuri ea nu este făcută conform legii. Cu toate acestea, la nevoie, a mai spus edilul, municipalitatea ar putea aloca bani în acest scop din fondul de rezervă. La rândul său, Ștefan Ciocănel a criticat nivelul subvenției pentru energie termică, spunând că ar fi preferat ca cele 250 de miliarde alocate pentru subvenții ar fi fost mai bine cheltuite prin investiția în și mai multe centrale de cartier, care să asigure un preț mai bun pentru producția de energie termică pentru piteșteni. La acest punct, explicația primarului a fost că subvenția pentru gigacalorie este necesară până la construcția tuturor centralelor termice. În plus, atunci când centralele de cartier au avut probleme de furnizare a agentului termic, sistemul centralizat de termoficare a fost cel care a suplinit activitatea lor. Au mai fost interpelări și din partea președintelui de ședință, care a cerut reducerea pierderilor din rețeaua de termoficare, dar și din partea avocatului Radu Nistor, care ar fi dorit o parcare pentru noul tribunal, fiind de asemenea nemulțumit și de lipsa parcării de la magazinul Trivale. În chetiunea parcărilor, edilul a explicat că municipalitatea va cumpăra un teren central, unde va amenaja o parcare supraterană în decursul acestui an. Cît privește parcarea așteptată la Trivale mall, acolo sunt încă probleme legale cu terenul destinat parcării mașinilor. Explicațiile primarului n-au fost însă de natură să-i convingă pe pedeliști să voteze și ei bugetul pe 2012 al Piteștiului, aceștia abținându-se de la vot. Chiar și așa, bugetul a trecut, împreună cu celelalte bugete ale instituțiilor din subordinea Consiliului local. A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE