Petrecere de excepție la cea de-a X-a ediție a Zilei Comunei Rociu

Publicat pe : 2 septembrie 2019

Distribuie știrea

# Primarul Aurel Bălășoiu a fost amfitrionul perfect al evenimentului

Duminica trecută, începând cu ora 13, în incinta Târgului Săptămânal, au fost organizate manifestările prilejuite de cea de-a X-a ediţie a „Zilei comunei Rociu”. Acestea au fost minuțios pregătite de administraţia locală în frunte cu primarul Aurel Bălăşoiu și au cuprins, pe lângă acordarea unor diplome de fidelitate pentru cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, momente artistice oferite atât de grupurile şi interpreţii locali, cât şi de invitaţii acestui eveniment.

Așa cum se cuvine unor buni creștini, totul a început cu o slujbă, oficiată de un sobor numeros de preoți din parohiile comunei. Ca și în anii trecuți, invitația primarului a fost onorată de mai marii județului.
Au ținut să fie prezențim la Rociu, vicepreședintele CJ Argeș – Ion Mânzână, care l-a și premiat pe merituosul primar, prefectul județului Argeș – Emilian Dragnea, senatoarea Cristina Stocheci, deputații Simona Bucura Oprescu și Nicolae Velcea, foarte mulți primari, în frunte cu Ion Dumitru – președintele Asociației Comunelor din Argeș, mulți consilieri județeni și locali, etc.
Aurel Bălășoiu: „Mulțumesc din tot sufletul distinșilor invitați care, iată, ne onorează cu o prezență atât de selectă dar și masivă, Vă mulţumesc pentru încrederea acordată şi vă asigur de toată deschiderea mea către nevoile acestei comune. Acum, la ceas de sărbătoare, vă urez tuturor să aveţi parte de zile luminate, de o viaţă frumoasă şi de multă sănătate. Vă doresc multă sănătate, vă doresc să vă simțiți bine azi, la Ziua Comunei. Dumnezeu să vă ajute!”

Vezi și știrea  Fostul deputat de Argeș, Andrei Gerea, a șters pe jos cu Bolojan!

 

Un eveniment plin de emoție și bucurie

După ce preoții localității și-au dat binecuvântarea, după frumoasele cuvinte de deschidere, în comuna Rociu au început spectacolele, muzica și voia bună. Elevii claselor V- VIII de la Școala Șerbănești, organizați în grupul vocal Floricica de câmpie, alături de colegii lor de la școala  din Rociu  și de grupul vocal preoțesc Valea Dâmbovnicului, au dat startul programului cultural – artistic . Au mai evoluat, rând pe rând Doina Priboieniului, celebrii călușari din Stolnici, Polina Gheorghe, Ilie Dură, fiica satului Gliganu de Jos, îndrăgita interpretă  Nicoleta Diaconu, urmată de Cristian Pomohaci și formația Modern, care au adus bucurie în sufletele spectatorilor.
Ziua comunei Rociu s-a încheiat cu un excepțional foc de artificii, după ora 22.00, apoi,  până la miezul nopții , petrecerea a continuat, întreținută de formația Modern.
Așa cum am menționat, nici în acest an, vârstnicii comunei și elevii premianți nu au fost uitați de autoritățile locale.
Sute de oameni s-au simțit bine, au ascultat interpreții preferați sau formațiile preferate, au putut să mănânce și să bea ceva, iar copiii s-au jucat, în voie, mai ales că, în incinta târgului a fost instalat un tobogan gigant, alături de zeci de standuri cu dulciuri, gogoși sau alte bunătăți.

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE