Ping-pong, în instanță, cu validarea mandatului de consilier local a lui Radu Bănică

Publicat pe : 2 februarie 2021

Distribuie știrea

# Acesta a depus jurământul abia în 21 ianuarie

După ce Lucrețiu Tudor a fost numit în funcția de administrator public/city manager al muncipiului Pitești, acesta a trebuit să renunțe la funcția de consilier local. Locul acestuia a fost luat de Radu Bănică (foto), următorul pe lista supleanţilor PSD  la alegerile locale. Radu Bănică a fost consilier local și în mandatul trecut. De asemenea, în anul 2019 acesta a ocupat și funcția de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş.

Mai puțin cunoscut este, însă, faptul că, pentru a putea fi validat, Radu Bănică a trebuit să lupte în două instanțe, Judecătoria Pitești și Tribunalul Argeș. La Judecătorie, instanța ” Respinge cererea de validare a mandatului de consilier local supleant Bănică Iuliu Radu, ca neîntemeiată. Prezenta încheiere se comunică de îndată Prefectului Judeţului Argeş şi Secretarului General al Mun. Piteşti, în vederea aplicării dispoziţiilor art. 114 alin. 5 din OUG nr. 57/2019. Cu drept de apel în termen de 3 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 22.12.2020”.
Așadar, mandatul actualului consilier local a început cu o… respingere. Abia la Tribunal, în 14 ianuarie 2021, prin Hotărârea 128, instanța: ”Respinge apelul formulat de Instituţia Prefectului – Judeţul Argeş ca fiind tardiv introdus. Admite apelul Primăriei Municipiului Piteşti. Schimbă încheierea în sensul că admite cererea. Validează mandatul de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Piteşti al supleantului Bănică Iuliu Radu. Definitivă. Pronunţată astăzi, 14.01.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”
După tot acest ping-pong în instanțe, Radu Bănică a depus, pe data de 21 ianuarie, jurământul pentru noul mandat de consilier local.

Vezi și știrea  Gelu Tofan, administratorul public al Piteștiului: ”Suntem întârziați cu proiectul spitalului municipal din cauza unor politicieni cocoțați în vârful ministerelor”

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE