# A 37-a ediție va costa aproape 3,5 miliarde lei vechi. # Primarul Municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, este organizatorul a 23 de ediţii din cele 37 ale Simfoniei. Primăria Municipiului Pitești organizează a XXXVII-a ediție a expoziției florale internaționale SIMFONIA LALELELOR, în perioada 11-13 aprilie 2014. În acest sens, în ședința ordinară de consiliu local din luna februarie, a fost aprobat un deviz estimativ de 335.000 lei, care va include cheltuielile ocazionate de buna desfășurare a evenimentului.
Banii vor fi asigurați, parțial, din sponsorizări. Ediția din acest an va fi, poate, una mai bogată în prezențe ale politicienilor, dacă ținem cont de campania electorală care, practic, a început. Însuși primul ministru Victor Ponta a dat curs invitaţiei Primăriei Piteşti de a participa la ediţia din acest an a Simfoniei, alături de acesta anunțându-se vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi deputat de Argeş și Maria Grapini, candidat al PC pentru alegerile europarlamentare. Primăria a primit confirmări şi de la ambasadorii Poloniei, Portugaliei, Ucrainei, Braziliei şi Indoneziei, dar şi de la alți demnitari. Tariful de intrare la Simfonie va fi de 5 lei de persoană. Pentru elevi, studenţi, militari în termen şi şomeri, biletul va costa 2 lei, acces gratuit urmând să aibă veteranii de război, cetăţenii de onoare ai municipiului, persoanele cu handicap şi vârstnicii care au primit Diplome de Fidelitate pentru căsnicie neîntreruptă vreme de 50 sau 60 de ani, după caz.
PROGRAMUL SIMFONIEI LALELELOR 2014
# Joi 10 aprilie 2014, ora 12,00
Simpozion ştiinţific ,,Tendinţe Actuale în Ştiinţele Naturii” – Universitatea Piteşti – Facultatea de Ştiinţe
Ora 17,00 – Vernisajul Expoziţiei de pictură ,,Piteşti – Oraşul Florilor” – Primăria Municipiului Piteşti
# Vineri 11 aprilie 2014:
Ora 10,00 – Primirea invitaţilor – Primăria Municipiului Piteşti
Ora 10,30 – Parada Florilor pe traseul: Primăria Municipiului Piteşti – Complexul Expoziţional „Casa Cărţii”
Ora 12,00 – Deschiderea oficială a ,,Simfoniei Lalelelor”- Complexul Expoziţional “Casa Cărţii “
Ora 14,00 – Spectacol de folclor- Piaţa Vasile Milea
Ora 21,00 – Spectacol de sunet şi lumini al fântânii muzicale – Piaţa Primăriei Municipiului Piteşti
Ora 22,00 – Proiecţii video în aer liber – Piaţa Primăriei Municipiului Piteşti
Ora 23,00 – Nopţile albe ale ,,Simfoniei Lalelelor”
Program de vizitare a Simfoniei Lalelelor, a muzeelor și a planetariului
# Sâmbătă 12 aprilie 2014:
Ora 10,00 – Întreceri sportive şi meciuri demonstrative – Bazele sportive din Municipiul Piteşti
Ora 13,00 – Spectacol de muzică modernă- Piaţa Vasile Milea
Ora 19,00 – Spectacol de muzică tânără şi foc de artificii – Piaţa Primăriei Municipiului Piteşti
Ora 23,00 – Spectacol de sunet şi lumini al fântânii muzicale – Piaţa Primăriei Municipiului Piteşti
# Duminică 13 aprilie 2014:
Ora 10,00 – Crosul Lalelelor, desfăşurat pe traseul Parcul Trivale – Piaţa Primăriei Municipiului Piteşti
Ora 10,00 – Întreceri sportive şi meciuri demonstrative – Bazele sportive din Municipiul Piteşti
Ora 14,00 – Spectacol de folclor- Piaţa Vasile Milea
Ora 18,00 – Închiderea celei de-a XXXVII-a ediţii a ,,Simfoniei Lalelelor”- Complexul Expoziţional “Casa Cărţii”
Repere din istoricul Simfoniei Lalelelor
În anul 1972 – s-au adus la Piteşti 3.000 bulbi de lalele şi 100 bulbi de zambile, provenind de la un floricultor amator din Arad;
• 6-9 mai 1978 – prima Ediţie, la care au participat 18 unităţi cu profil floricol;
• 27-29 aprilie 1984 – Ediţia a VII-a – a avut parte de o imagine inedită: a nins abundent, stratul de zăpadă măsurând aprox. 25 cm;
• 27-29 aprilie 1990 – Ediţia a XIII-a – se organizează pentru prima dată la Casa Carţii;
• 30 aprilie -3 mai 1992 – Ediţia a XV-a – este prima ediţie care se desfăşoară sub coordonarea primarului Tudor Pendiuc;
• 26-28 aprilie 1996 – Ediţia a XIX-a – primarul Tudor Pendiuc a oficiat căsătorii civile în incinta expoziţiei;
• 18-20 aprilie 2003 – Ediţia a XXVI -a : – în cadrul expoziţiei pe o suprafață de 160 mp au expus pentru prima dată şcoli şi grădiniţe;
– s-a organizat prima ediţie a Târgului de flori;
– prima ediţie care a avut la deschidere Parada florilor, eveniment organizat cu copii din învăţământul preuniversitar
• 18-20 aprilie 2008 – Ediţia a XXXI-a – în Piaţa Primăriei s-a organizat Dansul florilor în cadrul căruia au dansat simultan 5400 de elevi din clasele I-VIII, dans ce a fost înscris in Cartea Recordurilor;
• Organizatori ai Simfoniei Lalelelor au fost primarii: Valeriu Nicolescu (4 ediţii), Manole Bivol (5 ediţii), Nicolae Zevedei (3 ediţii), Nicolae Olteanu (o ediţie), Ion Dumitrescu (o ediţie)
• Primarul Municipiului Piteşti – Tudor Pendiuc a organizat 23 de ediţii din cele 37;
• Pe parcursul celor 36 de ediţii:
– s-au plantat peste un milion de bulbi de lalele din 142 de soiuri din toate grupele botanice;
– în fiecare toamnă sunt replantaţi aproximativ 150.000 bulbi de lalele;
– au participat delegaţii (ambasadori, consilieri ai ambasadelor, consulate, preşedinţi ai României, reprezentanţi ai Casei Regale din România, parlamentari, membrii ai Guvernului, primari, viceprimari din oraşele înfrăţite Piteştiului şi nu numai: Serbia, Muntenegru, Olanda, Suedia, Grecia, Turcia, Iran, Italia, Portugalia, Statele Unite, Angola, Elveţia, Republica Moldova, Republica Vietnam, Republica Filipine, Austria, China, Polonia, Letonia, etc (repere preluate din Informatia pitestenilor – luna martie).
Click AICI pentru vizualizare document.
