# La 76 de ani, poetul Dan Rotaru este activ pe rețelele de socializare și scrie, neobosit!
Dan Rotaru nu mai are nevoie de nicio prezentare. Iubitorii de poezie îl cunosc și îl admiră necondiționat, creațiile sale, pline de sensibilitate și trăire poetică sunt binecunoscute. Poet al dragostei, Dan Rotaru a încărunțit numai în viața reală, pentru că, în poezie, este mai tânăr ca niciodată. Declarat senior al literaturii române, poetul argeșean (importat, acum multe decenii, de la vecinii din Olt) a renăscut precum o pasăre phoenix. A descoperit facebook-ul, unde își delectează cititorii cu câteva poeme în fiecare zi.
Premii: Premiul literar Argeș (1970), pentru Teama de final; Premiul Convorbiri literare(1971), Festivalul Național Mihai Eminescu, Iași, pentru volumul Plânsul oglinzilor; Premiul Uniunii Scriitorilor, Asociația Scriitorilor Craiova, pentru volumul Sunetul visării (1978), Premiul SLAST pentru poezie (1983), pentru volumul “Să-mi fii duminică în orice zi” (Tratat de iubire).
Dan Rotaru, pe măsura înaintării în vârstă, este tot mai viguros, în poezie! Da, poetul Dan Rotaru a scris și tipărit, în ultimii doi ani, numeroase volume de versuri. Printre acestea, se remarcă, de exemplu, ”Vâltori de liliac”, cuprinzând peste 400 de poeme și care, din cauza mărimii, i-a determinat pe responsabilii editurii Tipo Moldova, din Iași, să schimbe formatul colecției ”Poezie Contemporană”.
Anul 2019 debutează în forță, cu tipografierea unui nou tom, intitulat ”Dresorul de îngeri”. Ultima creație, ”Atelierul de stele ”, este déjà pe piață. Cartea a văzut lumina tiparului la aceeași Tipo Moldova, editură și tipografie care i-au găzduit ultimele volume. Și nu este ultima!… Felicitări sincere!
Dan Rotaru: ”Să mă bucur, să nu?…”
”Stau cu manuscrisul cărții azi terminate în față și nu știu dacă mă pot bucura sau nu…
S-a mai scris o viață, s-a mai încheiat un capitol din târzia iubire a Poetului…
Ce va urma, nici eu nu știu: la vârsta mea, a-ți face planuri pentru o săptămână sau pentru o lună denotă un mare curaj, curaj pe care nu-l mai am…
Așadar, o carte, a 35-a, cu un titlu sunând a invocație către Dumnezeu, “Doamne, unde ești?”, și cu numele meu adunat pe coperți își așteaptă botezul cernelurilor…
Să mă bucur, să nu mă bucur?
Deocamdată, îmi aud sufletul clocotind în manuscris: nu s-a răcit încă…”
