„Are o expresie prietenul ăsta al meu, care îmi este caracteristică mie. E o altă dezvăluire a mea; am intrat într-o altă viaţă a personajului şi încerc să mă identific prin el. Are o aureolă de om care păzeşte întregul; nu este un pustnic, ci un răspuns la întrebările care i se pun vizavi de identitatea fiecăruia dintre noi.” Ne este teamă de ea, o dorim uneori, flirtăm cu ea, ne provoacă disconfort atunci când apare fără voia noastră, nu ştim să profităm de ea aşa cum ar
trebui…. este vorba de singurătate, care poate fi pentru unii dintre noi o adevărată agonie, iar pentru alţii o provocare constructivă. De cele mai multe ori, din frica de a ne asuma singurătatea, recurgem la cele mai ieftine subterfugii care nu elimină solitudinea, ci, din contră, o acutizează: prietenii mimate sau iubiri imitate – iată câteva riscuri la care ne supunem pentru a înlătura sentimentul singurătăţii. Atunci când singurătatea nu este productivă apare plictisul sau liniştea insuportabilă care trebuie înlocuite cu pseudo-animaţia sau zgomotul. În lucrarea Liniştea personajului singuratic, pictorul Augustin Lucici ne propune o ipostază senină şi încurajatoare a singurătăţii: „Lucrarea face parte dintr-o pleiadă pe care eu o s-o expun în luna ianuarie. Personajul are un caracter paşnic, de pace, dăruire, răbdare, ascultare, înţelegere. Este o întreagă filosofie care-l caracterizează. Îmi doresc foarte mult să expun această lucrare pentru faptul că ţin foarte mult la ea. Are o expresie prietenul ăsta al meu, care îmi este caracteristică mie. E o altă dezvăluire a mea; am intrat într-o altă viaţă a personajului şi încerc să mă identific prin el. Are o aureolă de om care păzeşte întregul; nu este un pustnic, ci un răspuns la întrebările care i se pun vizavi de identitatea fiecăruia dintre noi. Această atitudine pe care o are este un început pentru oglindirea pe mai departe a creaţiei mele, cu toate că multe dintre aceste personaje nu sunt colorate, ci alb-negru. Ce m-a interesat foarte mult sunt faţa şi mâinile. În viitoarele mele lucrări vor fi alte personaje, stând jos, având alte tipuri de comportament: revoltate, supărate, triste, îngrijorate, răutăcioase. Este o exprimare firească a sentimentelor mele, care se adaugă uşor de la o clipă la alta. Nu vreau să fie o reţetă, astfel încât oricine îl priveşte să spună: «Domnul ăsta e paşnic». Fiecare poate să-l caracterizeze aşa cum doreşte. Sabina DIACENCO
