Portret de medic argeșean

Publicat pe : 15 iulie 2013

Distribuie știrea

Nu sunt dumnezei, însă au drept de viață și de moarte asupra oamenilor de cele mai multe ori. Medicii argeșeni trec, în ultima perioadă, printr-o criză de imagine serioasă. Pe bună dreptate, în unele cazuri. De numele multora se leagă frecvente acuzații de malpraxis și consultații condiționate de greutatea plicului cu “atenții”. Într-o lume așezată într-o rână, care vede totul la același nivel, ne gândim că nu este corect să aruncăm anatema asupra tuturor,mai ales că există și profesioniști care chiar cred în ceea ce au jurat la terminarea facultății de medicină. Ne-am propus ca pe aceștia să-i scoatem  în evidență, iar dacă greșim, cititorii nostri au rolul de a ne trage de mânecă, dar numai cu argumente solide.

Omul care are în mână soarta a 27.000 de pacienți

Primul la care ne-am gândit este un medic nutriționist care are în mână soarta a 27 000 de bolnavi. Despre Adriana Carmen Tuțescu, colegii spun că este o explozie de culoare, bunăvoință și energie. A fost de multe ori premiată ca fiind una dintre femeile medic valoroase de la noi din județ.  Adriana Carmen Tuțescu conduce secția Medicală II, precum și Programul Național de Diabet din Argeș. Are în mâinile sale soarta a 27 000 de pacienți cu diabet. Nu are o viață deloc ușoară, și din cauza faptului că este șefa unui colectiv format numai din femei. Este unul dintre puținii medici care vine de acasă la orice oră din noapte, chiar dacă nu este de serviciu, dacă îi este solicitat ajutorul într-o urgență. Situație pe care am putut s-o vedem pe viu, și nu o singură dată. Este un medic plin de energie pe care, spune aceasta, și-o extrage din familie și călătorii. Suntem convinși că pacienții acesteia vor putea să spună mai multe și mai de bine decât noi după ce vor citi acest material.
(M.M)

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE