Primăria Câmpulung, repetentă la încasarea online a impozitelor

Publicat pe : 30 ianuarie 2017

Distribuie știrea

# ”Domnule primar… la Câmpulung involuăm, avem funcţionari mulţi şi incompetenţi, în special cei de la taxe şi impozite”

Din nefericire pentru edilii cu mișcare lentă, omenii circulă prin țară, prin lume, văd ceea ce se întâmplă în jur. Văd, spre exemplu, că la Pitești se poate descărca, de pe site-ul primăriei, orice tip de formular.

Văd că se pot plăti impozitele de acasă și câte altele. Iar acum, mai ales în era internetului, se plâng, tot electronic, de faptul că, la ei în oraș, tot la ghișeu trebuie să te așezi, cuminte, eventual la coadă, că să poți da bani la stat. ALO, domnilor primari, treziți-vă, suntem în secolul XXI. Nu se mai poate, la oraș, să nu poți plăti on-line! Iar când vine vorba de un municipiu, e chiar jenant. Iată, mai jos, o astfel de plângere, formulată on-line către conducerea Primăriei Câmpulung de un cetățean nemulțumit. Și pe bună dreptate…

Sesizare pentru Primăria Câmpulung Muscel, judeţul Argeş
Postată de: Bogdan Ioan
La dată:     23 ianuarie 2017
Tip: reclamaţie

Bună ziua. Domnule primar, referitor la plata impozitelor şi taxelor locale, de ce nu există şi alternativa plăţii online, cum au toate primăriile? Este foarte uşor şi civilizat modul de plată electronică, ce este disponibil de mulţi ani în ţară, dar se pare că la Câmpulung involuăm, avem funcţionari mulţi şi incompetenţi, în special cei de la taxe şi impozite, care fac multe greşeli, îşi bat joc de cetăţeni pe timpul şi banii noştri, ne sfidează şi uită că sunt în slujba cetăţeanului. Am văzut că trebuie completată o declaraţie pt taxa de gunoi. De ce nu daţi posibilitatea completării online? Dacă vreţi să faceţi ceva pt oraşul ăsta, reduceţi din numărul angajaților primăriei, care sunt prea mulţi raportat la numărul de locuitori care au mai rămas, vorbesc de nr. real de locuitori, nu de cei înregistraţi dar care, în realitate, sunt plecaţi. Ar trebui să vă ocupaţi şi de aspectul acestui oraş care arată că o ruină, spaţiile verzi dintre blocuri în proporţie de 90% lipsesc pt că sunt ocupate de garaje şi grădini neîngrijite, aleile sunt ca uliţele satului iar când plouă înoţi prin bălţi şi noroi. Sper să ne oferiţi cât mai curând posibilitatea plăţilor şi completării documentelor online.

Vezi și știrea  Primarul Piteștiului, Cristian Gentea: ”Știu că străzile din Pitești, cu șantiere deschise, creează disconfort! Și eu circul, zilnic.”

Suntem curioși cu privire la ceea ce va răspunde primarul Țâroiu (foto), dacă va răspunde. Sperăm, din tot sufletul, că se pricepe să umble cu un computer măcar…

(A.S.)

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE