Primăria Pitești. Comunicarea actelor și plata taxelor se pot face pe net

Publicat pe : 10 februarie 2020

Distribuie știrea

# Direcția Impozite și Taxe Locale a Municipiului Pitești oferă alternativa online

Piteștenii pot înlocui experiența așteptării la cozile ce se formează la ghișeele de încasare a impozitelor și taxelor locale, optând pentru o alternativă mult mai eficientă – plata online a impozitelor și a taxelor locale, precum și a

amenzilor contravenționale, cu cardul bancar, prin Internet, fără comision, la adresele www.primariapitesti.ro și www.ghiseul.ro, ambele sisteme fiind disponibile și funcționând 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână.
Astfel, persoanele fizice pot achita impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport la adresa www.ghiseul.ro, la secțiunea „plată cu autentificare“, iar amenzile și alte taxe locale la secțiunea „plată fără autentificare“, la orice oră din zi și din noapte, de acasă sau din oricare colț al lumii, folosind telefonul, laptop-ul sau orice alt dispozitiv conectat la Internet.
Trebuie subliniat și un alt avantaj, anume acela că persoanele fizice care au bunuri impozabile și în alte localități, care s-au autentificat pe www.ghiseul.ro, pot achita, fără comision, impozitele pentru bunurile respective, precum și obligațiile datorate către ANAF, dacă unitatea administrativ teritorială respectivă este înrolată în Sistemul Național Electronic de Plată Online (SNEP). Lista instituțiilor înrolate este disponibilă pe www.ghiseul.ro.

Vezi și știrea  Gelu Tofan, administratorul public al Piteștiului: ”Suntem întârziați cu proiectul spitalului municipal din cauza unor politicieni cocoțați în vârful ministerelor”

Comunicare online – cum să primești pe mail decizia de impunere

De asemenea, Primăria Municipiului Pitești oferă, începând din acest an, posibilitatea ca, atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice,  actele administrative-fiscale (Decizii de impunere etc), emise de Direcția Impozite și Taxe Locale, să le fie comunicate prin e-mail sau pe platforma de contact, disponibilă la adresa www.primariapitesti.ro, secțiunea „Impozite și Taxe Locale“. 
Piteștenii pot opta pentru unul din mijloacele de comunicare menționate mai sus pe baza unei cereri, adresate Direcției Impozite și Taxe Locale, cerere care se depune în scris, o singură dată, la orice centru de încasare. Astfel, se obține o parolă, diferită de cea folosită în cazul achitării de taxe, impozite, amenzi, etc, care poate fi folosită în cazul comunicării online.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE