Update:
La încheierea ediției, era stabilit faptul că Eugen Tomac va fi premier într-un guvern tehnocrat. De altfel, urma ca în această săptămână noul executiv să fie supus votului în Parlament. De aici și subiectul de față, care prezintă opiniile unor primari argeșeni în legătură cu ceea ce ar fi trebuit să se întâmple în aceste zile. Dar ieri, președintele României, Nicușor Dan, a făcut o nouă nominalizare pentru funcția de prim-ministru, în persoana liberalului Adrian Veștea, după ce Tomac și-a depus mandatul. Și s-au schimbat complet, datele problemei.
Teama lui Eugen Tomac era aceea că nu va fi susținut de partidele parlamentare.
După o perioadă dificilă și o moțiune de cenzură care a mazilit Guvernul Bolojan, premierul desemnat, Eugen Tomac, are de alcătuit un executiv tehnocrat care se pare că nu este dorit de o parte importantă din clasa politică. Se anunță o săptămână fierbinte cu decizii care pot afecta serios mersul (oricum împiedicat) al României. Asta în cazul în care Tomac nu va reuși să obțină votul de încredere al Parlamentului.
Am stat de vorbă cu câțiva primari argeșeni pe care i-am întrebat dacă au credința că noul guvern va fi votat de parlamentari. Părerile sunt împărțite, iar impresiile despre un guvern tehnocrat sunt dintre cele mai diverse.
# Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației Comunelor din România:
”Eu spun că da, acest guvern va trece la vot, dacă avem creierele la purtător, normal ar trebui să treacă. Pentru că nu e normal să stăm așa… la infinit. E bun și comportamentul lui Bolojan (se referă la faptul că Ilie Bolojan a anunțat că nu va susține Guvernul Tomac, n.red.) că vede lumea ce fel de om este și ce urmărește. Am încredere într-un guvern tehnocrat mai mult decât într-unul politic.”
# Gheorghe Boțârcă, primarul orașului Topoloveni:
”E o întrebare foarte grea, de data asta nu mă mai pricep. Mai repede cred că nu…”
Întrebat dacă îl afectează ce se petrece la centru și faptul că nu avem guvern, edilul a răspuns:
”Era să-i înjur… Noi ne vedem de parcursul nostru. De vreme ce s-a dat drumul la buget, gata, noi facem treabă!”
# Marian Toader, primarul comunei Lerești:
”Nu știu ce să spun… Nu mă pot exprima, că este complicat. La fotbal mai dai un pronostic, dar aici nu știu ce să spun… Problema este că nu e în regulă, ne ține de la mână. Nu vedeți c-am aprobat și bugetul târziu? Ne chinuim, viața merge înainte, dar ce e azi nu mai e mâine.”
# Ion Cojocaru, primarul comunei Nucșoara:
”E treaba lor, nu mă mai interesează. Nu sunt nici dezamăgit, nici fericit, sunt într-o inerție. Nu mai am putere nici să judec. Îmi pare rău.”
# Nicolae Pană, primarul comunei Coșești:
”Părerile sunt împărțite. Eu cred că Guvernul ar trebui votat și susținut, să îi lăsăm pe miniștri să lucreze și apoi vedem dacă lucrurile merg pe un făgaș normal sau nu. Și dacă tot le acordăm votul de încredere, trebuie să-i și susținem, nu-i votăm doar de dragul de a-și rupe gâtul. Nu e nimeni perfect, fără cusururi. Dacă vom căuta perfecțiunea, vom rămâne cu căutarea. Eu cred, totuși, că dacă viitorii miniștri sunt oameni de bună credință și dacă sunt profesioniști, pot face lucruri bune.”
# Laurențiu Micu, primarul comunei Săpata:
”Nu știu negocierile, doar ce-am văzut la televizor. Depinde dacă au ajuns la vreun consens, depinde de ce a spus premierul desemnat că își dorește pentru țară. Nouă, primarilor, nu ni se transmite în teritoriu ce au discutat. În cazul de față, sunt puțin pesimist. Vine cineva cu 1% să guverneze (Eugen Tomac, n.red.) și se prezintă ca marele tehnocrat, când, de fapt, este de la PMP.”
NOTĂ. Duminică, 14 iunie, președintele Nicușor Dan a anunțat că Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat, iar noua propunere a șefului statului a fost Adrian Veștea.
Nicușor Dan a menționat că Adrian Veștea a parcurs ”toate etapele administrative”, fiind un primar, un președinte de Consiliu județean, dar și un ministru ”de succes”, care a atras fonduri europene. ”E o persoană preocupată de dezvoltare. De exemplu, a dezvoltat aeroportul din Brașov, care este un succes. Este o persoană categoric prooccidentală, o persoană cu valori, o persoană de dialog. Nu în ultimul rând, o persoană care a lucrat mult timp cu bugete și are responsabilitatea bugetelor. Deci, sunt convins că domnia sa se va achita cu succes de această sarcină”, a afirmat Nicușor Dan.
