Primărița din Ștefănești nu se lasă dusă cu pluta

Publicat pe : 8 aprilie 2019

Distribuie știrea

Deși mazilită de PSD Argeș, pentru moment, primărița din Ștefănești, Ioana Jenica Dumitru, își vede de treabă. Și anunță că fix 1000 de puieți de plută și salcâm vor fi plantați în următoarele zile în Orașul Brătienilor. Copacii sunt o sponsorizare primită din partea Direcției Silvice Argeș, în cadrul unui program amplu de împădurire pe care instituția îl desfășoară în oraș.

Ioana Jenica Dumitru: ”Am dat startul acestei acțiuni și am plantat primul copac, pe Strada Radu Golescu. În următoarea perioadă, vor mai fi plantați copaci în toate zonele din oraș unde este nevoie la întăririle de maluri sau pentru dezvoltarea zonelor verzi.”
O inițiativă frumoasă, ce demonstrază, din nou, că primărița nu se lasă dusă cu pluta, ci o plantează, ca să prindă rădăcini…

Amenzi pentru gunoi și construcții ilegale

Primărița din Ștefănești continuă acțiunile de igienizare, dar și pe cele privind intrarea în legalitate a unor cetățeni, privitor la avizele și construcțiile ridicate în oraș: ”Împreună cu Comisia de Urbanism din cadrul Primăriei Ștefănești am fost în Zona Streaua ca să verific maniera în care localnicii au înțeles avertismentele și amenzile date de către inspectorii de Mediu pentru păstarea curățeniei și igienizarea locului în care viețuiesc. Am mai verificat construcțiile, existența actelor de proprietate și a autorizațiilor de construcție și urbanism, precum și respectarea normelor ISU. La finalul acțiunii, care s-a desfășurat în colaborare cu Jandarmeria Argeș, am ajuns la concluzia că va mai trece multă vreme până vom înțelege că respectarea legii nu este o obligație doar pentru alții. În următoarele zile vor fi trimise adrese către toți locuitorii zonei în vederea verificării documentelor pe care le dețin pentru respectivele construcții, dacă există, apoi vom trimite somații de intrare în legalitate în cel mai scurt timp. Voi continua acțiunile de igienizare, în zonă, cât și desființarea acelor construcții ridicate ilegal pe spațiul public. Astăzi, am dat doar avertismente .”

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE