Primarul din Călinești s-a căsătorit! Nași, Simona și Mihai Oprescu

Publicat pe : 11 iulie 2016

Distribuie știrea

# Nuntă ca pe vremuri, cu 600 de invitați

Nuntă ca-n povești sâmbătă, 9 iunie. Primarul din Călinești, Gheorghe Ionescu, și-a unit destinele cu – deja – frumoasa sa soție, Gabi, fostă Nicolae. Edilul șef din Călinești și învățătoarea din Priboieni și-au jurat credință în fața lui Dumnezeu într-o biserică plină de rude și prieteni, slujba fiind oficiată de un impresionant sobor format din 16 preoți.

Nași le-au fost Simona Bucura Oprescu, deputat PSD, și Mihai Oprescu, fost prefect al județului, în prezent directorul ITM Argeș. După cununia religioasă care a început la ora 18, invitații au mers, cu mic cu mare, la cortul special amenajat, la Priboieni, un cort uriaș. Cât de uriaș? Cât să încapă în el cam 600 de invitați! numărul mare de invitați a fost, dealtfel, și motivul pentru care evenimentul nu a putut fi găzduit de niciun local de profil din zonă.
Dumnezeu a ținut cu mirii, dăruindu-le o vreme superbă. Nuntă ca pe vremuri, cu lume multă, în cazul de față fiind prima în ambele familii. A fost prezentă toată floarea politică a partidului din care face parte ginerele, care a fost, în urmă cu numai o lună, reales, cu un scor confortabil, să conducă destinele celei mai mari comune din Argeș pentru încă patru ani. Cum era și normal, petrecerea a ținut până la ziuă, toți cei prezenți urându-le tinerilor căsătoriți sănătate, prosperitate și doi-trei copii. Ceea ce le dorește și redacția Atitudine în Argeș. Casă de piatră! L.S.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE