# Acesta a descalificat o firmă din București pentru că nu și-a respectat obligațiile contractuale în alte județe
A început, în Poiana Lacului, derularea unui proiect de anvergură, în valoare de 91 miliarde lei vechi, pentru asfaltarea unei importante părți a drumurilor locale ale comunei. Banii sunt alocați prin Ordonanța 28 și vor acoperi 27 de astfel de drumuri, a căror lungime însumează 9,5 kilometri.
Bineînțeles, la licitația deschisă s-au prezentat mai multe firme. Edilii, atenți, au descalidicat deja una dintre acestea. Firma s-a plâns la CNSC, organism care, însă, recent, a dat dreptate autorității contractante, adică Primăriei.
Ion Dumitrache, primar, Poiana Lacului: ”Este vorba de EM PRIME CONSTRUCT din București. Apăreau în SEAP că la Giurgiu, din cauza neexecutării lucrărilor de către ei, Consiliul Județean a pierdut o finanțare. Firmele cu astfel de probleme nu mai trebuiesc primite în procedurile de licitație. Drept dovadă, CNSC-ul chiar le-a respins, acum câteva zile, contestația.”
Deocamdată nu a fost stabilit un câștigător al concursului de la Poiana Lacului. Din cele șapte firme înscrise, în etapele superioare s-au calificat șase. Urmează, în curând, deschiderea și evaluarea ofertelor din punct de vedere tehnic și, mai ales, oferta financiară. A.S.
