Primarul Ion Dumitru, lăudat de Manu: „A făcut din Albota o localitate de invidiat de orice oraș sau municipiu”

Publicat pe : 15 aprilie 2019

Distribuie știrea

În comuna Albota, Consiliul Județean Argeș a cofinanțat proiectele “Extindere și reabilitare infrastructura de apă și apă uzată” și îmbrăcăminte voluminoasă ușoară pe “Drum local Linia Bisericii”.

“Albota este o comună în fruntea căreia se află un primar care a reușit să facă din aceasta o localitate de invidiat de orice oraș sau chiar municipiu. Nu sunt vorbe mari, cine dorește poate să vină la fața locului să vadă ce investiții s-au făcut, atât pe domeniul public, cât și pe domeniul privat! Cele pe domeniul privat au fost făcute pentru că abilitatea domnului primar și a Consiliului Local a fost aceea de a aduce infrastructura în dreptul locuințelor. Avem canalizare, avem apă, gaze, școală. Sunt 13 străzi asfaltate acum numai prin PNDL II, precum și școala care se reabilitează și modernizează prin același program. Este încununarea activității de zeci de ani a domnului primar Ion Dumitru, care a făcut ca Albota să fie un etalon nu numai în plan județean, dar și național”, a precizat Dan Manu, președinte CJ Argeș.

Primarul Dumitru: ”L-aș ruga pe Dumnezeu să mă mai păsuiască, pentru că mai am de muncă!”

“Continuitatea pe care am avut-o în această comună m-a ajutat să realizez ceea ce am realizat. Întotdeauna am spus, ori de câte ori am avut ocazia, nu mai schimbați primarii din patru în patru ani, iar când alegeți, alegeți primar care să vrea să facă treabă! În Albota, pe fiecare gard sunt cutiile cu gaze! Aici unde ne aflăm, în vârful dealului, avem apă, canalizare și asfalt. Ce își poate dori mai mult un cetățean? Această zonă unde ne aflăm acum niciodată nu ar fi visat că va arăta așa cum arată astăzi. Mi-am luat munca în serios și îi mulțumesc lui Dumnezeu că am fost sănătos! L-aș ruga să mă mai păsuiască, pentru că mai am de muncă!” – Ion Dumitru, primar comuna Albota.
Prin programul guvernamental PNDL II, Primăria Albota a accesat fonduri pentru proiectele:
• Renovare, reabilitare și modernizare Școala Sanda Movila;
• Asfaltare drumuri locale: Necșulești, Invănești, Lunca, Gârla, Brăinești, Varvara, Lazara, Paraschiva, Florin Baie, Linia Bisericii, Ulm, Gioroc, Prelungire Gioroc.

Vezi și știrea  Primarul Piteștiului, Cristian Gentea: ”Știu că străzile din Pitești, cu șantiere deschise, creează disconfort! Și eu circul, zilnic.”

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE