Prin S.C. Durom S.R.L. poteţi cumpăra panouri radiante Heat X, o investiţie necesară, ieftină şi deosebit de rentabilă

Publicat pe : 14 octombrie 2012

Distribuie știrea

Noua generaţie de sisteme de încălzire a imobilelor de orice tip va folosi energia viitorului (curentul electric), iar alegerea panourile radiante tip HEAT-X este deja opţiunea modernă şi eficientă. Iată avantajele unei astfel de alegeri:

Clima din încăpere

Prin încălzirea cu panouri radiante tip HEAT-X se simte „căldura sobei de teracotă”, fără pierdere de oxigen sau umiditate a aerului, fără stratificare a căldurii, iar din punct de vedere igienic, fără ridicarea prafului (pentru clinici, spitale, atmosferă sterilă). Recomandat de medici pentru alergici, asmatici şi reumatici.

Funcţionalitate

Ocupă puţin loc datorită elementelor de încălzit plate şi compacte. Măreşte suprafaţa utilă, camera centralei poate fi folosită cu altă destinaţie. Siguranţă mare în exploatare, defecţiunile sunt practic excluse, nu necesită revizie. Cel mai simplu mod de comandă şi reglare. Măsurarea exactă a consumului, poate fi permanent controlat. Decontarea exactă a consumului, eventual pe spaţiu şi element de încălzire.

Costuri reduse

Panourile radiante HEAT-X sunt din material sintetic, fiind economice şi ecologice. Panourile sunt uşor de montat şi manipulat. Printr-o manoperă adecvată, panourile pot constitui un sistem modern, eficace şi estetic de încălzire a unui spaţiu de locuit. Panourile difuzează căldura prin radiaţii în infraroşu care nu dăunează sănătăţii oamenilor. Lungimea de undă se situează între 2,5 µm şi 25 µm. Emisia de radiaţii se realizează pe toată suprafaţa în mod egal şi uniform.
Recomandat de AEUU (Uniunea Generală Europeană pentru Protecţia Mediului).

Principiul panoului radiant

Cedarea de căldură a elementelor de încălzit se realizează prin radiaţie termică în infraroşu. Miezul revoluţionar este o rezistenţă termică nemetalică. Acesta produce radiaţie termică, cu un randament ridicat fără electrosmog.

Transmiterea căldurii se face fără pierdere de energie

Undele termice realizate electromagnetic transmit energia termică direct (imediat) şi fără pierderi de transport către toate corpurile solide din zona de radiaţie. Se poate economisi de patru ori, şi anume la  temperatura optimă a spaţiului se obţine prin temperatura de suprafaţă a materialelor înconjurătoare şi a obiectelor din încăpere. „Vinovatul pentru pierderi”, în cazul sistemelor termice obişnuite – conductele, ţevile de apă, calorifere, convectoare – dispar în adevăratul sens al cuvântului şi, astfel, dispar costurile pentru instalaţii, proiecte, reparaţii şi pentru revizii.
Aceste panouri se găsesc acum şi în Piteşti, prin distribuitorul S.C. Durom S.R.L.  str. Nicolae Bălcescu, Nr. 48 (curte Grosmedchim) sau str. Piteşti-Bucureşti, Nr.13-15 (300 m de la Ana Imep, pe aceeaşi parte, la borna kilometrică „Km USI”).
Tel.: 0728 930 997, 0728 930 999, 0248 280 303, 0248 280 303

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE