Procesul privind deschiderea Transfăgărășanului timp de șase luni pe an a ajuns la Curtea de Apel Pitești

Publicat pe : 29 octombrie 2018

Distribuie știrea

Mai mulți agenți de turism din Argeș au chemat în judecată Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) cerând modificarea regulamentului de funcționare a DN 7C – Transfăgărășan, mai precis articolul care recomandă închiderea circulației pe acest tronson în perioada 1 noiembrie – 30 iunie. 15 societăți comerciale cer la Tribunalul Argeș modificarea articolului 4.1 din regulamentul de funcționare a DN 7C și posibilitatea deschiderii drumului mai devreme de 30 iunie, cel puțin şase luni pe an şi nu patru luni ca până acum. Trei dosare care au ca obiect modificarea parțială a regulamentului de funcționare a Transfăgărășanului au fost deschise în instanță.

Omul de afaceri Dumitru Grecu, proprietarul complexului turistic Valea cu Peşti, este unul dintre iniţiatorii acestor procese şi unul dintre cei mai mari promotori ai Transfăgărăşanului. În dosarul de la Tribunalul Argeș, în care societatea sa – SC Valea cu Pești SA – a dat în judecată CNAIR, pe 19 octombrie a.c., s-a  admis excepţia necompetenţei materiale a instanței și declinarea cauzei, în favoarea Curţii de Apel Piteşti. Cel mai probabil și în celelalte două dosare deschise la Tribunalul Argeș, se va da aceeași soluție.

Vezi și știrea  Proiectul noii legi a salarizării, un dezastru pentru educație. Marius Nistor, președintele FSE „Spiru Haret”: „Nu putem accepta această variantă!”

15 agenți de turism au dat în judecată CNAIR

În primul dosar, reclamanții sunt: SC Valea cu Pești SA – reprezentată de Dumitru Grecu; Posada Vidraru – reprezentată de Corina Sava; I.I. Metehoi Rodica – reprezentată de Rodica Metehoiu; Bun Silva Star 88 – reprezentată de Cătălin Urluescu; I.I. Martin Eugen – reprezentată de Martin Eugen. În cel de-al doilea dosar:  Pârâul Capra SA – reprezentată de Corina Sava; Făgăraș Sud – reprezentată de Bogdan Alexandru Donoiu; Agroindustrial Investment – reprezentată de Nicolae Scarlat; Valachia Corbeni – reprezentată de Marius Străuț; Marian Matrix – reprezentată de Ion  Marian Vladu. În al treilea dosar reclamanții sunt: SC Selectra SRL – reprezentată prin Dumitru Grecu; Posada Sa – reprezentată de Corina Sava; Micuțul Vrăjitor – reprezentată prin Elena Birsan; Adonis Lavimar – reprezentată prin Gheorghe Șerban; Dealler SRL – reprezentată de Florin Eana. În dosare, partea pârâtă este Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE