# Până în 2029, toți elevii din ciclul primar ar putea fi incluși în acest program
Săptămâna trecută, Guvernul Ciolacu 2 a decis extinderea programului „Masă sănătoasă” la peste 500.000 de elevi. Ministrul Educației, Daniel David, susține intens acest program despre care a declarat că este fundamental pentru a preîntâmpina abandonul școlar. România e fruntașă în Europa la numărul de elevi care renunță la școală înainte de clasa a XII-a.
”Este un program important, cred că este prima hotărâre iniţiată de Ministerul Educaţiei. Efectiv îl văd ca pe un mecanism fundamental, nu doar din punct de vedere social, eu îl văd ca pe un mecanism psiho-educaţional pentru că avem o problemă majoră legată de abandonul şcolar, iar toate studiile de specialitate arată că şi aceatsă componentă socială are un rol fundamnetal în a preveni şi combate abandonul şcolar”, a transmis ministrul Educației.
În plus, Daniel David a anunțat că până în 2029, toți elevii din ciclul primar ar putea beneficia de programul „Masă sănătoasă”.
”Deocamdată, mergem cu acest număr pe care l-aţi auzit, peste 500.000 de beneficiari. În curând vom veni cu o altă HG pentru a detalia concret unităţile administrativ teritoriale şi unităţile şcolare care vor beneficia de acest program. Dar ideea e să continuăm în acele unităţi pe care le-am avut anul trecut”.
În perioada următoare, vor fi selectate școlile care vor fi incluse în acest program, iar unitățile de învățămând unde elevii primesc deja masa la școală vor avea continuitate. Elevii primesc zilnic, pe durata cursurilor școlare, pachete cu alimente sau meniuri cu mâncare gătită în valoare de 15 lei/porție.
