Proiect imobiliar uriaș în Pitești

Publicat pe : 30 iulie 2018

Distribuie știrea

# Mall și bloc cu 19 etaje, înalt de 60 de metri, având o suprafață desfășurată, împreună, de peste 15 hectare!
Doi afaceriști argeșeni, cunoscuți pentru proiectele lor îndrăznețe, vor face din Pitești un oraș al viitorului! Conform actelor depuse la Agenţia pentru Protecţia Mediului, cei doi – Gheorghe Badea şi Constantin Pănescu – vor construi cel mai înalt bloc din Piteşti în zona Tudor Vladimirescu. Imobilul ar urma să aibă 16 etaje, cu două niveluri la subsol şi parter. Imobilul va fi vecin cu un uriaș mall.

Iată datele tehnice ale celor două mega-construcții:
Denumirea obiectivului de investiții „Construire Centru Comercial și locuințe colective, împrejmuire, branșamente, utilități, platforme, accesuri în incintă, organizare de șantier, construire sens giratoriu și pasaj rutier peste calea ferată”.
# PROPRIETARI TEREN:
METABET CF S.A., Pitești
OMNIUM DISTRIBUTION SRL, Bascov
# INVESTITOR:
PK EMERALD S.R.L., București
Pentru însumarea terenului necesar s-au încheiat nu mai puțin de 15 antecontracte de vânzare-cumpărare, miza fiind, după cum se întrevede, obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor de către promitenții vânzători.
SUPRAFAȚĂ TEREN rezultat pentru INVESTIȚIE: 131.827.00 mp
# INDICI DE OCUPARE A TERENULUI
CENTRU COMERCIAL
ARIE CONSTRUITĂ PROPUSĂ: 70.500,00 mp
ARIE DESFĂȘURATĂ  CONSTRUITĂ: 85.200,00 mp
LOCUINȚE COLECTIVE
ARIE CONSTRUITĂ PROPUSĂ: 9.000,00 mp
ARIE DESFĂȘURATă CONSTRUITĂ  73.000,00 mp
PROCENTUL DE OCUPARE A TERENULUI POT PROPUS: 60,00%
COEFICIENTUL DE UTILIZARE A TERENULUI CUT PROPUS: 1,2
Regimul de înălțime
CENTRU COMERCIAL: P + M + E1 + Eth  – HMAX = 30m
LOCUINȚE COLECTIVE: 2S + P + 16E – HMAX = 60m

Vezi și știrea  De la 1 iulie, se scumpește vechimea în muncă

Accesurile principal auto și pietonale se vor realiza din STR. TÂRGUL DIN VALE și din B-DUL REPUBLICII.
Pe STRADA TÂRGUL DIN VALE se va realiza un SENS GIRATORIU pentru a facilita accesul spre CENTRUL COMERCIAL.
De asemenea, este propus un PASAJ SUPERIOR / peste calea ferată, care să asigure legătura  dintre BULEVARDUL REPUBLICII și STRADA TÂRGUL DIN VALE prin incinta CENTRULUI COMERCIAL. Pasajul este destinat accesului tuturor vehicolelor și a pietonilor spre complex și dinspre complex spre centrul MUNICIPIULUI PITEȘTI prin BULEVARDUL REPUBLICII.
# DATE TEHNICE:
Pasajul este destinat accesului tuturor vehicolelor și a pietonilor spre complex și din spre complex spre centrul MUNICIPIULUI PITEȘTI.
Lungimea totală: pe sensul de urcare: 145,83 m + 32,76 m + 145,53m
Lungimea totală: pe sensul de coborâre: 140,14 m + 30,55 m + 145,53 m
Structura este alcătuită din trei rampe de acces: urcare unidirecțională, prin rampă de acces de 5,00 m lățime, racordată la prima bandă a bulevardului Republicii și cu un trotuar pietonal de 1,50 m.
Coborâre unidirecțională prin rampă de acces de 5,00 m lățime racordată la prima bandă a bulevardului Republicii și cu un trotuar pietonal de 1,50 m.
Cele două rampe sunt paralele cu traseul bulevardului Republicii și apoi se racordează la un traseu perpendicular pe bulevard prin curbe circulare (R urcare = 25,00 m și R coborare = 30,00 m).
A.S.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE