Psihiatrii Azamfire și Morman vor vedea în instanță înregistrări cu ei când ar fi luat bani de la pacienți

Publicat pe : 14 august 2017

Distribuie știrea

Pe 18 septembrie, medicii psihiatri Valerian Azamfire (foto) şi Eli Morman, precum şi asistentele medicale Eleonora Stoicescu şi Cristina Constantinescu, vor putea viziona la Tribunalul Argeș înregistrărilor efectuate în timpul urmăririi penale în birourile acestora.
Cele patru cadre medicale de la Laboratorul de Sănătate Mintală Argeș sunt judecate pentru că ar fi luat mită de la sute de persoane care voiau să se pensioneze.

Conform rechizitoriului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, psihiatrul Valerian Azamfire este acuzat de nu mai puţin de 483 de infracţiuni de luare de mită, medicul Eli Morman – de 14, asistenta Eleonora Stoicescu – de 99 şi Cristina Constantinescu – de 25 de fapte. Apărătorii celor patru persoane acuzate de luare de mită au contestat înregistrările video şi audio ale procurorilor, dar şi toți martorii propuşi de Parchetul General. Potrivit procurorilor, în schimbul unei şpăgi ce putea ajunge până la 500 de lei, medicii dădeau documente medicale care să ateste grade de invaliditate mintală unor persoane sănătoase sau care ar fi trebuit încadrate la alte grade de invaliditate mai puţin grave. În baza documentelor, aceste persoane au obţinut ilegal pensii anticipate pe caz de boală.
A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE