Răspunsul Guvernului la scrisoarea deschisă a CJ Argeș pentru ca banii de la “Lapte si corn” să fie folosiți pentru achiziționarea de tablete: „Adresați-vă Ministerului Agriculturii”

Publicat pe : 7 septembrie 2020

Distribuie știrea

La sfârșitul lunii aprilie 2020, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, solicita Guvernului, printr-o scrisoare deschisă, să dea posibilitatea consiliilor județene să folosească banii disponibili după suspendarea programului „Lapte și corn” pentru achiziția de tablete, calculatoare și conexiune la internet pentru elevi. CJ Argeș a primit ca răspuns doar că adresa a fost înaintată către Ministerul Agriculturii. În rest, niciun răspuns concret.

„Legat de scrisoarea către Guvern și solicitarea noastră de a putea fi folosiți banii din programul «Laptele și cornul», destinați pentru județul Argeș, înțeleg că am primit un răspuns la scrisoare, prin care ni s-a spus că adresa a fost înaintată către Ministerul Agriculturii, prin care se derulează acest program la nivel național. Mai mult nu au specificat și nu s-a mai primit niciun răspuns”, ne-a precizat Andrada Preda, purtător de cuvânt al CJ Argeș.

Scrisoarea deschisă a CJ Argeș către Guvernul României

„Banii Programului “Laptele și cornul” trebuie folosiți pentru achiziționarea de telefoane și tablete pentru elevi
Pe fundalul pandemiei de coronavirus, școlile au fost închise iar copiii sunt acum nevoiți să urmeze cursurile online. O situație mai mult decât tristă pentru că, pe lângă cursurile propriu-zise, școala înseamnă și socializare.  Chiar și în aceste condiții, din păcate, predarea online este imposibil să ajungă în toate casele. Cei mai afectați sunt copiii din familiile vulnerabile care nu au resurse să lupte pentru educația copilului. Pentru că nu știm câte luni vom fi în această situație și pentru că s-a decis ca în acest an școlar elevii să nu se mai întoarcă în școală, împreună trebuie să găsim o soluție. În acest context, Inspectoratul Școlar Județean Argeș a inițiat Campania ”Fă un copil fericit! Adu-i școala mai aproape!” și a transmis o solicitare de sprijin și Consiliului Județean Argeș.  Urmare acestei solicitări, Consiliul Județean Argeș transmite o scrisoare deschisă Guvernului României prin care solicită inițierea unei Ordonanțe de Guvern prin care să se dea posibilitatea consiliilor județene de a folosi banii disponibili rămași ca urmare a suspendării Programului “Lapte și corn”, aproximativ 8 milioane lei, pentru a achiziționa tablete, calculatoare, conexiune internet pentru elevii care nu beneficiază de aceste lucruri. O amânare a acestui lucru poate avea foarte multe implicații iar o pauză mare de la învățare este dăunătoare pentru elevi. În acest context, copiii au nevoie de un plan bine pus la punct”, se arată în scrisoarea deschisă a președintelui CJ Argeș, trimisă către Guvernul României la sfârșitul lunii aprilie.

Vezi și știrea  Austeritate doar pe hârtie! Cât îl costă pe primarul din Bogați chermeza de „Ziua Comunei 2026” din bani publici?

După suspendarea Programului ”Lapte și corn”, în Argeș este disponibilă suma de 8 milioane lei

Ca urmare a suspendării programului „Lapte și corn”, la nivelul județului Argeș au rămas blocați, fără a putea fi cheltuiți în alte domenii, peste 8 milioane de lei. Deși, CJ Argeș a solicitat Guvernului ca banii să poată fi folosiți pentru a-i ajuta pe elevi să urmeze cursurile online, nu s-a luat, până în prezent, nicio măsură în acest sens. Urmează să vedem cum va începe școala în județul Argeș și cum va fi organizarea pe partea cu programul „Lapte și corn”.
A.V.

 

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE