# Cum i-a tăvălit, în instanță (din nou!), afaceristul Florin Păcioianu, atât pe primarul Nicolae Velcea, cât și pe Primăria Ștefănești
Două procese, același rezultat: pierdere, pe linie, pentru Primăria Ștefănești! Florin Păcioianu, patronul firmei Drum Construct Logistik, este cunoscut ca un drumar abil, care a știut să se strecoare prin valurile economiei noastre de piață. Iată cum, mai jos, a reușit să ajungă la limanul salvator, de două ori, deși, în pânze, i-au suflat, potrivnic, Primăria Ștefănești și edilul șef, Nicolae Velcea.
Primul litigiu a început de la un contract, semnat în septembrie 2018, pentru obiectivul „Asfaltare străzi de interes local în Oraşul Ștefănești (strada Livezilor, strada Gârlei, strada Narciselor, strada Barajului, strada Arseneşti, strada Paladeşti, aleea Fântânii, strada Izvorului, strada Gorgoieşti, strada Macilor, etc.). Primăriei Ștefănești (reclamantei) îi revenea, prin același contract, obligația de a achita preţul stabilit, în cuantum de 3.825.157,10 lei inclusiv TVA.
A mers bine, un timp, au început lucrările, Primăria achitând, în contul firmei, sume parțiale, proporțional cu realizarea obiectivului. Pe la sfârșitul lui 2018, pârâtul (firma lui Păcioianu) a comunicat Primăriei, printr-o adresă, că sistează aceste lucrări, deocamdată, din cauza vremii nefavorabile. Din luna martie 2019, când trebuiau reluate, firma de construcții și primăria au purtat o stufoasă corespondență. Timp de trei ani! De ce? Firma a solicitat primăriei majorări ale sumelor ce mai erau de achitat (din cauza majorării salariului minim în construcții, apoi a majorării prețului la materialele ce trebuiau aprovizionate etc.). În final, cererile de majorare a prețului pentru lucrările rămase de executat au ajuns la 3,7 milioane lei față de puțin peste 2 milioane lei – inițial.
În toamna anului 2022 s-a ajuns la proces. Pentru obligația de a face, respectiv plata sumei de 1.359.062,68 lei reprez. plăţi efectuate conf. contr. 29433/14.09.2018; plată daune de 0,02%/zi; restituire amplasament celor 12 străzi; plată c/v raport expertiză.
Ulterior, apărătorul reclamantei (Primăriei Ștefănești) a explicitat pretențiile în sensul că reprezintă sumele de bani achitate de aceasta pârâtului (firmei) pentru lucrări executate, însă necorespunzător, nefiind respectate nici normele privind calitatea lucrărilor executate și nici cantităţile materialelor. Ca atare, reclamanta nu și-a întemeiat cererea pe desființarea contractului și restituirea pretenţiilor, ci pe îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor contractuale, aspect care i-a generat un prejudiciu solicitând restituirea sumelor de bani achitate pentru lucrări defectuoase.
Drumurile s-au degradat, însă firma de construcții a arătat că, între timp, Primăria a intervenit peste lucrările gata efectuate pentru a face branșamente și altele, ceea ce a dus la accentuarea degradărilor. Instanța a mai observat și faptul că costul pentru aducerea lucrărilor la stadiul la care au fost executate în anul 2018, eventual cu materialele stabilite contractual poate fi imputat pârâtului, însă nu au fost dovedite aceste costuri, în condiţiile în care reclamanta și-a fundamentat cererea pe o acţiune contractuală în garanție pentru bună execuție. Mai mult, Primăria avea la dispoziție și garanția de bună execuție constituită și care reprezintă un procent din prețul contractului de 10% din valoarea fără TVA respectiv suma de 321.441,77 lei, reclamanta având dreptul de a emite pretenții asupra acestei garanții și din care se poate îndestula și, în măsura în care costul reparaților depășește această sumă, poate solicita diferența respectivă.
Pentru toate aceste bâlbe dar și pentru multe altele, instanța a decis ca Drum Construct Logistik să plătească doar contravaloarea expertizei de specialitate care s-a efectuat în timpul procesului. În rest, judecătorii Tribunalului au respins cererile Primăriei Ștefănești prin primar Nicolae Velcea. În motivare, judecătorii au mai evidențiat și lentoarea cu care primăria a răspuns adreselor formulate de constructor, ceea ce a dus la alte cereri de majorare a prețului contractului inițial.
Anul trecut i-a regăsit pe cei doi combatanți la Curtea de Apel, Primăria contestând pierderea procesului, iar Drum Construct Logistik contestând faptul că trebuia să plătească expertul. A rămas, în final, ca la Tribunal, cu bilă neagră pentru modul în care Primăria Ștefănești a driblat, defectuos, la cele două instanțe.
Al doilea proces, a doua tăvăleală pentru Primăria Ștefănești!
Primăria Ștefănești, ca să arate că știe cum să piardă, a luat-o de la capăt! Un nou proces, tot la Tribunalul Argeș, având ca obiect ”Litigiu privind achiziţiile publice – Executare contract, plată prejudiciu în sumă de 14.574.866 lei contract de achiziție publică nr. 29433/14.09.20187; plată c/v raport expertiză; reziliere contract achiziții publice nr. 29433/14.09.2018 şi a actelor adiţionale” Adică hai Mărie, din nou, că nu ne lăsăm așa!
Deci pe același contract, ne încordăm, din nou, mușchii! Cu același rezultat însă, dovedindu-se că Drum Construct Logistik este o halteră prea mare pentru Primăria Ștefănești, deși aceasta a mai repetat, cu aceeași greutate, și înainte. Judecătorii au decis:
”Solutia pe scurt: Dispune anularea capătului nr. I al cererii introductive având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 14.574.866 lei reprezentând prejudiciu ca urmare a neexecutării, respectiv a executării necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale şi a capătului nr. II al cererii introductive având ca obiect obligarea pârâtei la plata contravalorii raportului de expertiză întocmit de PFA Marin George-Cătălin. Respinge excepţia netimbrării şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte capătul nr. I al cererii introductive ca rămase fără obiect. Respinge excepţia netimbrării capătului nr. III al cererii introductive ca neîntemeiată. Admite excepţia lipsei de obiect cu privire la capătul nr. III al cererii introductive. Respinge capătul nr. III al cererii introductive având ca obiect rezilierea Contractului de achiziţie publică nr. 29433/14.09.2018 ca rămasă fără obiect. Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte capătul nr. III al cererii introductive ca rămasă fără obiect. Obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxe poştale. Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată astăzi, 22.05.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: 407/2025 22.05.2025”
Zilele trecute, Primăria Ștefănești a atacat decizia judecătorilor Tribunalului Argeș. Deci, încă nu s-au plictisit să piardă. Poate se plictisesc după acest ultim episod al litigiului…
