Tabăra pucistă din PNL, mai precis cea care l-a votat pe Adrian Veștea pentru funcția de premier, a primit o nouă lovitură din partea șefului Ilie Bolojan, care a retras din funcții cheie pe toți cei care au încercat să schimbe destinul PNL.
Pe lista neagră este și liderul PNL Argeș, Alina Gorghiu, care a fost înlocuită din funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru politică externă, conducerea acestei poziții fiind preluată de Marilen Pirtea. Decizia vine la pachet cu o altă schimbare pe scena parlamentară: PNL a retras-o pe Gorghiu și din Comisia juridică, unde locul rămas vacant va fi ocupat de Arina Moș. În urma acestor modificări de configurare internă, șefa PNL Argeș va rămâne în Camera Deputaților doar ca simplu membru în cadrul Comisiei pentru politică externă.
Reacția acesteia nu a întârziat să apară în spațiul public. Într-o postare fermă publicată pe pagina sa de Facebook, Gorghiu a transmis un mesaj direct către colegii și criticii din propriul spectru politic: „Când unii mă critică spunând că egalitatea de șanse e o idee neliberală, atunci problema nu este la egalitatea de șanse. Problema e la ei, nu la mine! Problema e felul în care unii au ajuns să înțeleagă liberalismul…”, a declarat Alina Gorghiu.
