Responsabilitate socială prin Photovoice

Publicat pe : 25 octombrie 2015

Distribuie știrea

Cu ocazia Zilelor Educației Nonformale, Centrul Europe Direct Argeș a organizat un atelier de photovoice pentru tineri cu vârste între 16-25 ani, cu scopul de a-i familiariza cu metodele și instrumentele de educație nonformală. Acest eveniment a fost unul dintre cele peste 130 evenimente naționale desfășurate în perioada 9-10 octombrie 2015 pentru promovarea învățării nonformale, toate bucurându-se de suportul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.

PhotoVoice face parte din familia ”fotografiei participative”. Acestă metodă își are originea în fotografia comunitară care s-a impus în SUA și UK începând cu anii 60, având la bază teoriile educației informale și populare dezvoltate de către Paulo Freiere, supranumit și „cel mai mare gânditor informal”,  care a subliniat rolul important al educației ca metodă de a depăși capcanele sărăciei.
Obiectivul principal al activității l-a reprezentat încurajarea tinerilor prin participarea activă la construirea viitorului Uniunii Europene și îmbunătățirea activităților de tineret.
Prin diverse fotografii capturate în cadrul acestui atelier, tineri de la diverse licee din județul Argeș au identificat modalitățile de dezvoltare personală și profesională prin includerea lor în crearea unor politici publice de tineret. În cadrul celor două ateliere organizate, participanții au dezbătut problemele existente în comunitate privind nevoile de dezvoltare ale tinerilor argeșeni: organizarea unor programe bine promovate în vederea orientării profesionale, abordarea unui sistem de predare-învățare modern  prin punerea accentului pe mai multă practică și prin îmbunătățirea programei școlare prin opționale adecvate, corelate mult mai bine cu deprinderea unor abilități, utilizarea artei în exprimarea gândurilor, participarea într-un sistem școlar integrat la acțiuni sociale și civice, necesitatea unui contact cu mediul multicultural, respectarea identității tinerilor, o mai mare flexibilitate în domeniile legate de tineret.

Vezi și știrea  RUBRICA LUI NEA MÎNDRUȚĂ

S-a punctat importanța educației non-formale în viața tinerilor și implicarea acestora în diferite acțiuni de la nivel local, regional sau național, în cadrul cărora se folosesc aceste metode nonformale de învățare.
Ionela Panait

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE