Ruxandra Dragomir: ”Sesizez CNCD pentru limbajul insultător al premierului la adresa femeilor politice din România”

Publicat pe : 5 mai 2014

Distribuie știrea

”În numele Organizației de Femei a Partidului Mișcarea Populară, am decis să sesizez Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în urma unei noi insulte a premierului Victor Ponta la adresa femeilor care îndrăznesc să facă politică în România. Primul ministru nu s-a putut abține să o insulte grosolan astăzi pe colega noastră Elena

Udrea în fața tineretului PSD, demonstrând că nu se limitează la colegele lui de partid și de Guvern pentru a-și etala limbajul de epocă primitivă.
Este extrem de grav faptul că, la Victor Ponta, acest gen de comportament nu mai poate fi considerat o întâmplare sau o scăpare, ci o atitudine generală. Cu doar câteva zile în urmă, el a folosit un apelativ șocant pentru a se adresa unei colege de guvern, Ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură Doina Pană. Astăzi, el insultă un fost ministru și, mai rău, o face în fața tinerilor partidului său, cei pentru care ar trebui să fie un exemplu de urmat. Nu este o scuză faptul că doamna Udrea este un adversar politic care a taxat public toate derapajele lui Victor Ponta. 
Este cu atât mai gravă această atitudine cu cât premierul însuși este căsătorit cu o femeie care face politică și reprezintă România la Bruxelles. Îi solicit pe această cale Dacianei Sârbu să spună public ce părere are despre limbajul soțului său la adresa femeilor din politica românească și dacă susține un asemenea comportament.
Consider că Victor Ponta nu a insultat doar femeile politice, ci pe toate femeile din România prin injuriile sale. Femeile din România au parte de un premier misogin și mojic și suntem nevoite să acționăm pentru a-l învăța regulile elementare de bun simț.
Am decis să apelăm la instituțiile statului pentru că premierul a rămas imun la criticile pe care și le-a atras în urma episodului Doina Pană și a refuzat până în ziua de astăzi să prezinte scuze publice. Sperăm că autoritățile îl vor face să își revizuiască de-acum înainte comportamentul, sancționându-l.”
Ruxandra Dragomir, preşedintele Organizaţiei de Femei a Partidului Mişcarea Populară

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE