S-a scos la licitație contractul pentru realizarea unui nou cămin studențesc la Pitești

Publicat pe : 7 august 2019

Distribuie știrea

Este o certitudine! Universitatea din Pitești va avea un nou cămin studențesc. Este vorba despre o lucrare de peste 13,5 milioane lei.
UPIT a rămas în ultimele cinci universități din țară, deși initial au fost 35 interesate de acest proiect, care vor primi finanțare pentru realizarea unui cămin studențesc. Este vorba despre proiectul „Construire cămin studențesc”, care se va realiza în campusul din Târgul din Vale din Pitești, în imediata apropiere a Universității, în spatele Rectoratului. Finanţarea va fi asigurată prin Compania Naţională de Investiţii (CNI).

De fapt, CNI a și deschis procedura de licitație pentru proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Construire cămin studențesc – Universitatea din Pitesti, str. Târgul din Vale nr. 1, Pitești, județul Argeș”. Valoarea estimată a lucrării este de 13.519.123,99 lei. Data de deschidere a ofertelor este 5 august 2019.
Terenul pe care se realizează investiția este în suprafața de 31.340 mp, conform Certificatului de Urbanism emis în octombrie 2018. Se propune construirea unui imobil cu regim de înălțime de P+4+5E retras, cu funcțiune de clădiri civile publice de locuit colective – cămine studențești.Căminul va fi destinat cazării studenților Universității, în camera cu două locuri, dotată cu grup sanitar propriu, mobilier și balcon. Acesta va avea peste 200 de locuri de cazare.

Vezi și știrea  În zilele toride de vară, un sistem de aer condiționat funcțional este esențial pentru confortul la volan

Rectorul Chirleșan:  „Facem parte din ultimele cinci universități rămase în cursă”

„Suntem în linie dreaptă.  Facem parte din ultimele cinci universități rămase în cursă, din 35 intrate. Nu a fost simplu. A fost o rafală de documentații care ne-au fost cerute și noi le-am făcut rapid. Dacă nu ții ritmul ieși din cursă, cam asta a fost regula. Acum, Compania Națională de Investiții este cea care se ocupă de lucrare, este cea care organizeazp licitația. Noi suntem doar beneficiarii”,  a precizat rectorul Universității Pitești, Dumitru Chirleșan.
A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE