Pe 4 octombrie 2023 se stingea din viaţă, la Nucşoara, viteaza Elisabeta Rizea. După o viaţă de grele încercări, lovită şi scuipată cu sete de anchetatorii comunişti în anii cei mai amari, Elisabeta Rizea avea să plece la Dumnezeul pe care-l mărturisise cu atâta credinţă în tinereţile sale şi apoi toată viaţa.
Elisabeta Rizea s-a născut la Domneşti, pe 28 iunie 1912. A fost o bravă eroină a luptei anticomuniste, nepoată a liderului țărănist Gheorghe Șuța, care a fost ucis de comuniști în 1948. Împreună cu soțul ei a sprijinit grupul de rezistență anticomunistă Arsenescu-Arnăuțoiu.
A fost arestată și torturată de autoritățile comuniste, a fost condamnată la închisoare, în 1950, la 6 ani şi în 1958 la 25 de ani de muncă silnică.
“Elisabeta Rizea a fost o femeie puternică, ce nu a cedat torturilor la care a fost supusă, nu a cedat tentaţiilor şi promisiunilor securiştilor, şi-a păstrat verticalitatea în închisoare. Ea a fost devotată ideilor democratice înţelese simplu şi sănătos drept respectarea dreptului la proprietate, neamestecul statului în viaţa privată, libertatea de opinie neîngrădită.”, după cum notează profesorul de istorie argeşean, Cătălin Nedelcu.
”Uite pentru ce am făcut io ce-am făcut doamnă! Că sunt înaintea icoanei şi Dumnezeu aşa să mă ajute dacă mint… Mi-au omorât unchiu ăsta. (e vorba de liderul țărănist Gheorghe Șuța, n.red.) Mi l-a împuşcat când au venit comuniştii. Văr primar cu tata, părinţii fraţi. Nu putea face comunismul de el, d-aia l-au împuşcat (…)
Când m-a bătut cel mai rău Cârnu, m-a dus la miliţie, într-o cameră. A tras o masă. Avia un cârlig mare la mijloc acolo. Şi a tras Cârnu un scaun lângă masă, m-a legat cu mâinile la spate după spătar, cu frânghie, aşa, după aia a suit scaunul pe alt scaun şi a urcat scaunele pe masă şi mi-a legat coada acolo sus în cârlig. Şi era un lanţ şi a băgat lanţul aici, după frânghie, cum eram legată la mâini. Şi mi-a fost frică (…) şi stăm şi ţipam şi spuneam: «Domnule, împuşcaţi-mă, tăiaţi-mi capu’, scoateţi-mi ochii, tăiaţi-mi limba, nu ştiu de ei, nu mă întrebaţi, că nu ştiu!». Când m-a urcat de tot acolo, mi-a dat drumul la coadă, mi-a dezlegat părul şi m-a lăsat numa-n mâini. Da’ păi tot nu i-am vândut… Şi după aia m-a dat jos, m-a dezlegat la mâini, era o căldare de apă pă sobă acolo şi a muiat un sac în apă, l-a stors, mi-a luat fota aia după mine şi-a pus sacul aşa, peste mine. Şi a băgat pe mâna dreaptă un d-ăla dă cauciuc, aşa, cu şnur şi m-a făcut toată numai dungi groase cât mâna. Zece zile am stat în spital numa-n frunte şi genunchi”, mărturisea Elisabeta Rizea, despre ororile pe care le-a îndurat.
