Sărăcie lucie la Salonul Auto Pitești 2014

Publicat pe : 14 mai 2014

Distribuie știrea

# Standul cu cele mai multe mașini – cel pentru copii, de lângă biserică  # Taxa de 700 euro – pentru participarea la târg – refuzată de numeroși dealeri. A apus strălucirea de altădată a industriei auto, au trecut vremurile când se vindeau, cam la orice dealer, câteva zeci de mașini pe lună. Din 2008 – an considerat de vârf pentru vânzarea mașinilor din import – s-au închis câteva reprezentanțe – Kia, Mazda, Bmw etc., iar vânzările de autoturisme noi au scăzut dramatic. Salonul Auto Pitești 2014 a reușit, cu greu, să mascheze anii de mers pe pierdere pentru reprezentanții mărcilor auto. Care reprezentanți,

nici ei, nu s-au mai grăbit să umple Piața Milea cu game complete de autoturisme. Pe scurt: mai puțini și mai săraci. Pentru cei prezenți, a fost suficient spațiul propriu-zis al pieței, centrul. O altă noutate, însă apărută în raport cu vremurile – a fost prezentarea cu vânzare de autoturisme… second hand. Începând cu un Audi RS8 din 2007 și terminând cu două capete tractor de Iveco.
Taxa de participare impusă, de 700 euro, a alungat câțiva dealeri importanți, mai ales în această perioadă, când fiecare cent este drămuit. ”Ne putem permite suma, însă am considerat că nu ne aduce beneficiile scontate” – ne-a mărturisit unul din cei ce au ales să lipsească de la expoziția din Piața Milea. Acesta a mai adăugat: ”Gândiți-vă că, în afara taxei de participare, trebuie să detașezi câteva persoane aici, apar cheltuieli suplimentare de transport, asigurare, curent, materiale publicitare etc. Și toate acestea costă, iar noi avem o marjă de profit minimă la fiecare autoturism vândut. Marjă care, în mod cert, nu este acoperită de vânzările aduse de eveniment.”
De departe, standul cel mai arătos și mai numeros l-a avut micul comerciant de lângă Biserica Sf. Gheorghe, care închiriază mașinuțe electrice copiilor. Cu 5 lei/10 minute. Cele 12-13 ”mărci” de prestigiu în care micuții și-au satisfăcut pofta de șofat au eclipsat jucăriile oamenilor mari expuse la numai câțiva metri distanță.
A.S.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE