Primăria oraşului Stefăneşti a organizat de Sfântul Nicolae, nu mai puţin de cinci evenimente. Acest lucru s-a întâmplat, în premieră, pentru localitatea Brătienilor. Cu această ocazie, copiii au participat la ateliere de creaţie şi au împodobit bradul de Crăciun. De asemenea, primarul Ioana Dumitru a premiat cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie şi copiii cu rezultate de excepţie la învăţătură. Aflată la primul său mandat, Ioana Dumitru spune că vrea să facă din aceste evenimente o tradiţie în oraș.
