Scriitori români în conștiința contemporanilor: George Călinescu

Publicat pe : 8 iunie 2014

Distribuie știrea

Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș a organizat evenimentul cultural Scriitori români în conștiința contemporanilor – George Călinescu, expoziție de cărți, enciclopedii și dicționare din colecțiile de documente ale bibliotecii, dedicată împlinirii a 115 ani de la nașterea marelui scriitor român.
George Călinescu (19 iunie 1899 – 12 martie 1965) a fost critic și istoric literar, scriitor, academician, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române.

Istoria literaturii române (1941) a lui Călinescu este cea dintâi încercare de a ne da o viziune pur estetică a literaturii noastre, însuflețită de un mare talent literar, care știe să învie ființa scriitorilor, individualitatea lor și să urmărească destine artistice variate într-o lume concretă (E.Lovinescu).
George Călinescu este autorul unor studii fundamentale consacrate unor mari scriitori români, ce întregesc opera de istoric literar: Viaţa lui Mihai Eminescu, București, Editura Cultura Națională, 1932; Opera lui Mihai Eminescu, Bucureşti, Editura Cultura Naţională, 1934; Viaţa lui Ion Creangă, Bucureşti, Editura Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă,1938; Nicolae Filimon, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1959; Gr. M. Alecsandrescu, Bucureşti, Editura pentru literatură,1962; Vasile Alecsandri, Bucureşti, Editura Tineretului, 1965.
De asemenea, publică studii și eseuri de estetică și literatură universală: Impresii asupra literaturii spaniole, Bucureşti, Editura Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1946; Sensul clasicismului, Bucureşti, Editura Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului.Imprimeria naţională, 1946; Scriitori străini, București, Editura pentru literatură, 1967; Principii de estetică, Bucureşti , Editura  Gramar, 2003.
Enigma Otiliei este primul nostru roman citadin, clasic, de tip balzacian, un roman de profundă observație socială și psihologică, de critică a familiei burgheze.
Dintre lucrările de proză și poezie mai amintim: Șun sau Calea neturburată, București, Editura Minerva, 1976; Poezii. Teatru. Nuvele, Bucureşti , Editura Minerva, 1986; Scrinul negru, Iaşi, Editura Junimea, 1996; Cartea nunţii, Bucureşti, Editura 100+1 Gramar, 2000; Bietul Ioanide, Bucureşti, Editura Ştefan, 2004.
George Călinescu a cultivat o varietate de forme literare, de la critică literară și eseu, până la poezie, roman, dramă, publicistică și impresii de călătorie.
George Călinescu este o personalitate vie, complexă, nimic din ceea ce scrie nu este indiferent, fie sub raportul blamului sau al omagiului.
Din 1927 a colaborat la revista Viața literară și Gândirea. În perioada 1933 și 1934 a făcut parte din comitetul de conducere al revistei Viața românească. A colaborat cu Revista Fundațiilor Regale până în 1947. În 1939 a fondat la Iași Jurnalul literar. A condus revistele Jurnalul literar și Lumea, precum și ziarele Tribuna poporului și Națiunea.
La puterea de a gândi și a simți genial, George Călinescu, cu o personalitate contradictorie, dar totdeauna tumultoasă și copleșitoare, a adăugat de asemenea, voința de a trăi genial, după concepția existențialist-barocă a unui romantism enorm (Vladimir Streinu).
Expoziția poate fi vizitată de public în perioada până  pe 21 iunie 2014.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE