Unul dintre cei mai ocupați primari din județ este edilul din Câmpulung, Călin Andrei. De fiecare dată când îl cauți, este atât de prins cu nu se știe treburile cui, încât abia poți să dai de el. Ne întrebăm cu treburile cui, pentru că, la cum arată orașul pe care îl administrează de ani de zile, ne este foarte greu să ne dăm seama că ar fi vorba despre un oraș european.
Câini vagabonzi, străzi neasfaltate sau găurite, oameni care comentează că a vrut să pună o ghenă de gunoi lângă o troiță, că a distrus o bază de agrement a comunității (teren de fotbal, handbal, tenis) ca să pună în locul ei, în mijllocul orașului, un ditamai hipermarketul și, nu în cele din urmă, vestea că o întreagă comunitate de câmpulungeni trăiește de ani de zile fără apă – cam acestea s-ar număra printre ”realizările” sale în câteva mandate ca primar. În urmă cu ceva ani, Călin Andrei se lăuda că a montat o pompă, din fontă, ca să aducă apa în comunitate, însă aceasta, curios, a fost distrusă de rromii din zonă. Însă, de mai bine de 4 ani, nu s-a mai putut monta alta la loc. Prin urmare, localnicii sunt obligați să urce pe drumul vechi către Godeni, oameni bătrâni și nu numai, cu două găleți în mână, zilnic, ca să-și umple butoaiele din curte. Și să nu credeți că au vreun oarecare spor; unii sunt nevoiți să se trezească de la ora 5 dimineața ca să aibă timp să ducă atâta apă încât să le ajungă să adape și animalele, să ude și grădinile și să le mai rămână și pentru băut sau spălat.
1 leu pentru cărăușii găleților cu apă
Cei mai bătrâni plătesc, câte un 1 leu, copiilor de rromi din zonă, ca să le aducă două găleți cu apă. Există un proiect care a rămas în același stadiu, spun oamenii de pe stradă. În zilele de secetă este un freamăt pe stradă încă de la ore și mai matinale, iar când e oprită apa chiar și la acel robinet, e de-a dreptul isterie generală. Oamenii sunt nevoiți să urce un drum care îți pune la încercare toată condiția fizică de care dai dovadă, ca să ajungă la o fântână veche de peste 100 ani, cunoscută sub denumirea de Fântâna Plăieșilor. Este vorba despre o scobitură în pământ plină de broaște și șerpi, încadrată de un gard vechi. Ce-i drept, peisajul este unul de neegalat, iar apa poate să fie considerată un produs eco, având în vedere că este filtrată prin rădăcinile plantelor din apă. O capotă veche de mașină, întărită cu niște scânduri, este acoperișul fântânii.
Prin curțile oamenilor se zăresc butoaiele de care vorbeam mai sus, în care se strânge apa de la fântână. Nici transportul în comun nu ajunge în zonă. Iarna, drumul este de-a dreptul inaccesibil atât spre strada respectivă, cât și dinspre stradă spre centru. Poștașul este acela care a pus capac. N-a mai ajuns în zonă de mai bine de 8 ani. Însă, cum în oraș se derulează anual Raliul Muscelului, n-ar strica să îmbine utilul cu plăcutul. Adică, să ceară piloților de raliu să stea și după concurs în oraș, că poate rezolvă cu transportul în comun spre periferie, pot livra și apă la domiciliu, mai repede decât aia de vine ca firul la robinetul de pe stradă și mai dezvoltă și turismul local, familiarizând cu orașul câmpulungenii care n-au mai ieșit pe stradă de ani de zile.
Ana Luca
