Continuăm serialul intitulat Portrete postume pentru prieteni, purtând semnătura profesorului universitar dr.Petre Popa, inaugurat, de publicaţia noastră, în săptămâna 11- 17 ianuarie 2016, atunci când s-au prezentat cititorilor detalii referitoare la juristul Silvestru D.Voinescu (1935-2005), director emblematic al Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu Argeş (1964-2014). În etapele următoare, autorul a reevaluat, succesiv, importante figuri publice, din acest areal, precum: biologul Radu Stancu (1937-2008); muzeologul Iulian Ilie-Rizea (1934-1996); istoricul Valeriu -FlorinDobrinescu (1943-2003);universitarul Constantin I. Dumitrescu (1936-1980); inginerul Ion C. Vasiliu (1936-2000);
actorul Constantin Zărnescu (1931-2003); profesorul Ion M. Dinu (1920-2009); inginerul Gheorghe Poţincu (1933-2002); inspectorul şcolar Marian Stoica (1937-2012); preotul Marin Drăguşin (1929-2014); managerul Sava Costache (1928-1998); arhitectul Nicolae Ernst (1939-2005).
După cum s-a prezentat editorial, evocarea unor personalităţi, o dată pe lună, prin săptămânalul Atitudine în Argeş, se raportează la trei criterii distincte: ziua lor de naştere; faptele perene, care le definesc activitatea antumă; consemnarea în Enciclopedia Argeşului şi Muscelului, postată pe internet: www.atitudineinargeş.ro. Rubrica are caracter deschis, promovează voluntariatul intelectual, nu incumbă conotaţii politice, finalizare preliminată (20 mai 2018), prin gruparea acestor eseuri într-un volum, purtând titlul serialului, dedicat evenimentlui aniversar: Piteşti – 630. Partener media, săptămânalul Atitudine în Argeş, director fondator, Spiridon Voinescu, tehnoredactor, inginer dr. Adrian Mestecăneanu.
Pentru februarie 2017, calendarul sinoptic înscrie, convergent spaţiului geografic tradiţional şi principiilor enunţate, specialişti veritabili, apropiaţi proiectelor semnatarului paragrafelor următoare, precum: Teodor Bachide (înalt funcţionar public); Dragoş Băjan (inginer); Valeriu Dobrin (om de cultură); Ion Focşa (actor); Dumitru Gherăsoiu (inginer); Alexandru Th. Ionescu (scriitor); Ion Moisescu (medic); Ioan Mircea Moldovan (manager); Emanoil Popescu (dirijor); Nicolae Sălan (inginer); Corneliu Tamaş (arhivist); Gabriel Ţepelea (academician). Dar, istoricul Petre Popa ne propune omagierea inginerului constructor Constantin Gh. OLTEANU (1929-2005).
DESTIN CONVERGENT REDIMENSIONĂRII AŞEZĂRII NATALE
Debutul acestei luni calendaristice permite, așadar, consemnarea naşterii, în urmă cu 88 de ani, la Piteşti, a inginerului constructor şi manager, Constantin Gh. OLTEANU (5 februarie 1929-15 august 2005), personalitate apreciată de locuitorii zonei Argeş-Muscel. Existenţa lui pământeană a durat, prin urmare, şapte decenii şi jumătate, dar, cele realizate antum îl propulsează, veridic, spre evocare perpetuă. Subliniem ideea că, în comparaţie cu medalioanele precedente, portretul postum, dedicat, astăzi, prietenului nostru, suprapune, efectiv, istoria contemporană a sistemului construcţiilor civile din această parte a României, cu trimitere la ultima jumătate a secolului XX. Exprimăm şi acum respectul cuvenit pentru oamenii acestui domeniu, persistenţa construcţiilor supralicitând, frecvent, mileniile!
Fiul urbei Piteşti, Constantin OLTEANU, provenea dintr-o genealogie tradiţională, iar noua sa familie, constituită prin căsătorie, s-a integrat preocupărilor citadine, benefice Cetăţii. Spre informarea cititorilor, în 1929, atunci când primarul oraşului,Constantin I. Rătescu (jurist), certifica venirea pe lume a copilului botezat Constantin, aşezarea noastră era un reper economic modest, totaliza, statistic, 19 500 de rezidenţi, iar preocupările formative conturau limite asemănătoare.
Obişnuit, de timpuriu, cu îndeletnicirile practice, absolventul claselor generale, OLTEANU Gh. Constantin, frecventează, iniţial, Liceul Industrial Piteşti (1943-1947). Unitatea, existentă, sub această titulatură, din 1936, continua tradiţia Şcolii de Meserii (1882), astăzi, Colegiul Tehnologic Armand Călinescu. Reşedinţa Argeşului era, în 1947, printre puţinele capitale de judeţ unde funcţionau, distinct, licee industriale, detaliul influenţând, notoriu, pregătirea mai multor generaţii, maturizate imediat după finalizarea conflagraţiei mondiale (1939-1945).
Cunoştinţele acumulate şi dorinţa autodepăşirii îl determină să se orienteze, apoi, având ajutorul celor apropiaţi, spre Institutul de Construcţii Bucureşti (1948-1952), entitate conexă celebrei şcoli politehnice a României. Ingineria prevala, comparariv cu alte profesionalizări, datorită câtorva avantaje: existenţa strategiei etatiste în atare segment; garantarea, la terminarea studiilor superioare, a locului de muncă, remunerat convenabil; posibilitatea exprimării romantismului specific perioadei, mulţi tineri acceptând participarea, inclusiv voluntară, la eforturile dedicate schimbării fizionomiei economice a ţării.
Pentru studentul Constantin OLTEANU, asemenea idealuri se vor transforma în realitate! După şase ani de la terminarea facultăţii (1952), i se încredinţau , la Piteşti (1958), responsabilităţi menite să faciliteze redimensionarea constructivă a urbei natale!
STAGIAR ÎN DEPRESIUNEA BEIUŞ
Susţinerea proiectelor şi promovarea, cu succes, a examenelor bilanţiere, la Institutul de Construcţii Bucureşti, îl propulsează, pe tânărul inginer, Constantin OLTEANU, prin repartiţie guvernamentală, spre o stagiatură obligatorie, efectuată în Regiunea Crişana (1952-1958). Ca urmare, primul său loc de muncă devine Intreprinderea Extractivă Cuarţit Beiuş. Depresiunea, străjuită de munţii Codrului, Vlădeasa, Pădurea Craiului, drenată prin debitul Crişului Negru, se deosebea, vizibil, faţă de Argeş, oferea un spectacol geografic inedit, savurat cu entuziasm şi interes documentar. Resursele naturale exploatate se utilizau, predilect, în construcţii, industria sticlei, ceramicii, materialelor refractare, metalurgie, tehnologia utilizată asigurând recristalizarea rocilor cu ingrediente conexe. Confluent devenise oraşul Beiuş, având aproximativ 5 000 de locuitori (1952), următoarele fiind Vaşcău şi Nucet.
Unitatea unde a lucrat inginerul stagiar, Constantin OLTEANU, făcea parte , atunci,din grupul societăţilor mixte Sovrom, structură agreată, imediat după aderarea ţării noastre la coaliţia antifascistă, prin Convenţia de Armistiţiu cu Aliaţii (Moscova, 12 septembrie 1944), redefinită ulterior (Bucureşti, 16 iunie 1945). În Argeş–Muscel, exprimări identice au vizat exploatarea petrolului, cărbunelui, lemnului. Asemenea formule, menţinute aproape un deceniu, contabilizau despăgubiri de război.
După cum ne-a relatat Constantin OLTEANU mai târziu, anii petrecuţi în Depresiunea Beiuş au fost adevărate lecţii de viaţă, uneori austeră, care i-au permis antamarea principalelor trasee bihorene, cunoaşterea unor specialişti, pregătiţi pentru diverse compartimente, a muncitorilor veniţi din toate provinciile, iar prietenia cu alţi ingineri s-a cultivat, sentimental, ori pragmatic, pe durata reconstrucţiei contemporane a oraşelor argeşene.
ŞEF DE ŞANTIER LA PITEŞTI
În 1948, la Piteşti a luat fiinţă Întreprinderea Locală de Construcţii, obiectivată pentru edificarea primelor blocuri, repararea clădirilor deteriorate pe timpul războiului, introducerea şi extinderea reţelelor stadale (apă, gaze,canalizare). Diversificarea preocupărilor economice şi a cerinţelor sociale determina, apoi, transformarea acestei unităţi în Trustul Regional de Construcţii Argeş (1950-1968), numit, după revenirea la judeţe, Trustul de Construcţii Argeş (1968-1990). Subsuma: puncte de lucru, ateliere, baze productive, echipe, brigăzi, loturi, şantiere, grupuri de şantiere, laboratoare, servicii funcţionale (peste 6 000 de salariați în 1980). Bugetat prin asigurarea planificată a surselor financiare din partea statului, trustul, având sediul la Piteşti, a realizat un amplu program investiţional urban, cu prioritate locuinţe, şcoli, spitale, spaţii comerciale, utilităţi de interes public. Tot la Piteşti au funcţionat, până în 1990, Trustul de Construcţii Industriale, respectiv Trustul de Construcţii Hidroelectrice.
Asemenea dinamică a determinat sporirea continuă a numărului de ingineri, tehnicieni, maiştri, muncitori calificaţi, lucrători auxiliari, eforturile lor putând să fie cuantificat, după decenii, prin amplitudinea zonelor rezidenţiale şi platformelor Piteşti, Câmpulung, Curtea de Argeş, Mioveni, Topoloveni, Costeşti, definite, cu deosebire, în perioada 1961-1988. Prin urmare, activitatea Trustului de Construcţii Argeş, dar şi a celorlalte, amintite mai sus, înnobilează, fără echivoc, istoria unui sfert de veac, din contemporanietatea perimentrală autohtonă.
Ecuaţia prezentată a favorizat revenirea prietenului nostru, Constantin OLTEANU, de la Beiuş, în reşedinţa ancestrală! Era numit, deciziţional, director al Şantierului Piteşti, funcţie exercitată, convingător, cinci ani (1958-1963). Se întorcea, aşadar, acasă, iar moralitatea obligaţiei, privind redimensionarea locurilor natale, s-a exprimat verosimil! Etapa suprapune contribuţii directe la amplasarea şi executarea, în Piteşti, a zonelor rezidenţiale denumite, convenţional, 9 Mai (1958), General Cristescu (1958-1960), Calea Bucureşti (1960-1965), Gară-Sud (1963), concretizându-se, astfel, secţiuni ale schiţei sistematizării generale preliminare (1948-1962).
Contractul profesional, interferat sporirii patrimoniului civic local, a debutat, pentru inginerul Constantin OLTEANU, aşadar, sub auspicii favorizante!
MANAGER AL TRUSTULUI DE CONSTRUCŢII ARGEŞ
În 1963, Constantin OLTEANU devenea inginer – şef al Trustului Regional de Construcţii Argeş, superiorii recunoscându-i, astfel, calităţile manageriale, demonstrate pe timpul coordonării Şantierului Piteşti. Avea 34 de ani! Sfera responsabilităţilor se extinde şi asupra loturilor din Câmpulung sau Curtea de Argeş, noua ipostază presupunând colaborarea permanentă cu Direcţia de Arhitectură, instituţiile sectoriale, forurile centrale specializate, consiliile locale.
Dar, de cele mai multe ori, provocările grupau ritmicitatea îndeplinirii programelor prestabilite, introducerea unor noi tehnologii, cu deosebire pentru executarea blocurilor înalte, calitatea finisajelor în acord global, reducerea costurilor pe metru pătrat construit. Funcţia de inginer-şef s-a prelungit până în 1971, timp în care se adăugau zestrei oraşului Piteşti, proclamat municipiu prin Legea Nr.2, din 16 februarie 1968, marile cartiere Craiovei (1964-1969) şi Negru Vodă (1966-1971).
Apogeul carierei profesionale a inginerului Constantin OLTEANU devine, fără discuţie, acordarea titlului de director al Trustului (1971-1990), perioada coagulând sporuri nuanţate monografic pentru Argeş-Muscel. S-au definitivat, la Piteşti, amplele cvartale: Războieni (1970-1976); Trivale (1976-1987); Centru (1972-1988); Găvana (1975-1990); Banatului (1976-1988); Petrochimiştilor (1978-1990); Pătraşcu Vodă (1979-1982); Popa Şapcă (1982-1990); Exerciţiu (parţial, 1983-1988). Ca urmare, la finalul Cincinalului opt (1986-1990), în Piteşti existau peste 45 000 de apartamente, construite din fondurile statului, reprezentând un adevărat record urbanistic. După 1990, vor deveni proprietate individuală, fiind cumpărate, majoritatea, de locatarii care foloseau, plătind chirie, spaţiile respective.
Eforturile constructorilor, coordonaţi de Constantin OLTEANU, s-au reliefat, totodată, în cartiere din Câmpulung (Vişoi, Grui, Republicii), Curtea de Argeş (Basarabilor, Marina), Topoloveni şi Costeşti (Centru), Mioveni (aşezare reconfigurată generalist). Adăugăm, selectiv, edificiile pentru: Sala Sporturilor, Bazinul Olimpic de Înot, Institutul de Proiectări, Centrul de Calcul, Casa Cărții, Sucursala CEC, complexele comerciale Trivale, Fortuna, Centru-Vest (Piteşti), noile spitale şi hoteluri din Piteşti, Câmpulung, Curtea de Argeş, peste 100 de clădiri pentru creşe, grădiniţe, gimnazii, licee, școli profesionale, unități bancare, juridice, culturale, administrative. Complementar (1970-1971), Constantin OLTEANU a condus, prin cumul, și Institutul de Proiectări Argeș.
TRUSTUL DE CONSTRUCŢII ARGEŞ-ETALON PE ŢARĂ
Dimensiunea activităţiilor specifice, zugrăvite sumar în paragrafele precedente, au fost răsplătite, simbolic, prin aprecieri măgulitoare din partea forurilor locale şi naţionale, impresii onorante, transcrise de şefii unor delegaţii străine, primirea anumitor efigii, purtând sigiliul preşedinţiei României. Dintre acestea se detaşează Ordinul Muncii Clasa I, acordat Trustului de Construcţii Argeş, condus de inginerul Constantin OLTEANU, pentru ocuparea Locului I pe ţară, în 1979. Festivitatea decernării distincţiei este datată 18 aprilie 1980, fiind conservată, ulterior, graţie amintirilor livrate de personalitatea evocată, notificărilor media, consemnărilor bibliografice referitoare la Piteşti.
Răsfoind motivarea acestei calificări, vom redescoperi câteva detalii speciale, catalogate pozitiv de juriul suprem: depăşirea indicatorilor eficienţei economice; implicarea conducerii Trustului în ameliorarea efectelor seismului din 4 martie 1977, asupra unor clădiri ale municipiului Piteşti; contribuţia specialiştilor Trustului, personal a directorului Constantin OLTEANU, la reabilitarea mai multor monumente istorice şi de arhitectură din Argeş-Muscel (Teatrul Alexandru Davila Piteşti, Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, de la Curtea de Argeş, Palatul Prefecturii de Argeş şi Vechea Primărie Piteşti, atribuite după 1970 Muzeului Judeţean Argeş, Mausoleul Mateaş, Valea Mare-Pravăţ, statuia Nicolae Bălcescu şi obeliscul dedicat eroilor Rărboiului independenţei, din Piteşti); seriozitatea participării unor experţi argeşeni la realizarea anumitor proiecte naţionale de anvergură ( Canalul Dunăre-Marea Neagră; Drumul montan Transfăgărăşan; Autostrada Piteşti-Bucureşti; Traseul feroviar Vâlcele-Ciofrângeni).
Dincolo de obligaţiile standard, acceptate prin filele planurilor economice anuale, inginerul Constantin OLTEANU a depistat resurse interne pentru complementarităţile enunţate mai sus, câteva gândite âmpreună cu cel care vă relatează, semnatarul fiind, pasager, viceprimar al municipiului Piteşti (1968-1979), ori preşedintele Comitetului pentru Cultură Argeş (1979-1990). Ne-am convins, pe durata unei asemenea conlucrări, de faptul că, prietenul nostru nutrea, motivant, simţăminte patriotice, opinii estetice, judecăţi de valoare enciclopedică, principii continentale şi universaliste.
Climatul de încredere, exprimat pentru colaboratorii direcţi şi subalterni, filtrarea sugestiilor cetăţeneşti, tratamentul acordat recomandărilor oficiale, pasiunea pentru lectură şi teatru sunt faţete relevate discret pe timpul manageriatului Trustului de Construcţii Argeş. Din atare perspectivă, ne stăruie în memorie dialogul purtat cu inginerul Constantin OLTEANU, pe teme existenţialiste majore, în timpul inaugurării Spitalului Judeţean Argeş (miercuri, 27 iunie 1973), contextul permiţându-i renunţarea la introvertirea bănuită de interlocutor, în favoarea debitului verbal persuasiv, convingător, sustenabil, educaţional. Ne-am reamintit deseori, împreună, de reuşita acelor momente, derobate intelectual! Ca director al Trustului, acceptase, cu diplomație, recomandările exprese formulate de liderii județului Argeș: Petre Duminică, Gheorghe Năstase, Ion Dincă, Vasile Mohan, Constantin Matei, Ion Sîrbu, Constantin Zanfir, Ion Băluță.
REGRETE TARDIVE PENTRU DISOLUŢIA TRUSTULUI DE CONSTRUCŢII ARGEŞ
Directoral, inginerul Constantin OLTEANU s-a postat în suscesiunea predecesorilor Petre Argeşanu, Gheorghe Băiaşu, Ion Ionescu, bagheta fiind oferită, în 1990, inginerului Ion A. Popescu. Despre toţi vorbea cu multă consideraţie! Constituise, în deceniile când s-a aflat la conducerea Trustului, o autentică echipă, redutabilă prin nume cunoscute: Ion P. Bulacu (inginer-şef, director tehnic), Constantin Chelcea (director economic), Mihai Ghiţă (contabil-şef), Dumitru Gherăsoiu (directorul Liceului de Construcții), Ion Alexandrescu, Adrian Chirca, Ilie Cocoş, Dumitru Dima, Mircea Georgescu, Eugeniu Mazilu, Gheorghe Măndiţă, Mihail Mitrache, Ion A. Popescu, Gheorghe Stanciu, Ion Vasiliu (şefi de şantiere, baze de producţie, compartimente tehnice). Uneori, discuţiile asupra proiectelor, ce urmau să prindă contur în teren, modalităţilor sporirii randamentului pentru satisfacerea foamei de apartamente, eficienţei cursurilor policalificării, se prelungeau până spre miezul nopţilor! Indiferent de anotimp, sediul Trustului, aflat, din 1967, în imediata vecinătate a Pieţei Comerciale Ceair (Calea Bucureşti), găzduia un adevărat comandament!
Ultima noastră convorbire s-a consumat după 1990. Era pensionar pentru limită de vârstă, colabora cu firme care valorificau expertiza profesionalismului său, reamintea povestea principalelor edificii din Argeş-Muscel, pentru care se considera, pe bună dreptate, coautor! Permanent la datorie, vreme de patru decenii, conectat, din plin, realităţii acelor timpuri, febrile şi productive pentru domeniul servit cu devoţiune, receptase semnificaţia istorică a evenimentelor din decembrie 1989, urmate, printre altele, de reglementările care au condus la disoluţia Trustului de Construcţii Argeş.
Prevederile Deciziei Nr. 243, din 21 decembrie 1990, semnată de prefectul, Ion Cîrstoiu, erau lămuritoare: se constituiau opt societăţi comerciale pe acţiuni (Apartamentul, Comus, Infocom, Instag, Nordco, Premeco, Secona, Selca), gestionate, preponderent, de foştii şefi ai vechilor şantiere, inventarul Trustului era partajat, lucrările în curs de execuţie continuau excusiv la solicitarea beneficiarilor, activităţile viitoare intrau sub imperiul cerinţelor economiei de piaţă, comensurate prin negocierea ofertei.
Inginerul Constantin OLTEANU s-a retras, treptat, din viaţa publică, decesul survenind, luni, 15 august 2005, la Piteşti. Numele şi faptele sale rezidă colocvial, uneori tipografic, sunt evocate emoţional de colaboratori sau cunoscuţi, se suprapun realităţilor Cetăţii, împreună cu epopeea redesenării contemporane a urbei, aflate la confluenţa Râului Doamnei cu Argeşul. Fără să exagerăm, Constantin OLTEANU a fost şi rămâne unul dintre marii constructori ai României secolului XX!
NOMINALIZĂRI ÎN CĂRŢILE DE ISTORIE
Activitatea prodigioasă a inginerului Constantin OLTEANU rezonează inclusiv din scrierile privind evoluţia reşedinţei Argeşului, elaborate de semnatarul acestor pagini, împreună cu juristul Silvestru Voinescu (1935-2005), profesorul Paul Dicu (1926-2008), alţi oameni de cultură, aparţinând noilor generaţii.
Bunăoară, numele său este consemnat în: cronologia Memento (1983), subintitulată Piteşti-600 (p.167); volumul, apărut sub egida Muzeului Judeţean Argeş (1986), Piteşti. Studii şi comunicări (p.324); sinteza girată de Biblioteca Judeţeană Argeş (2008), Piteşti.Tradiţie şi contemporaneitate (p.230); noua ediţie Memento (2008), Piteşti-620 (p.177, 248); minimonografia (2009) denumită Memorialul de război Mateiaş, Valea Mare-Pravăţ (p.57).
Un loc aparte este rezervat prezentării managerului Constantin OLTEANU în Encilopedia Argeşului şi Muscelului,III (p.184,190), dicţionar de mari dimensiuni, patru volume, varianta virtuală fiind accesibilă pe internet (2012). Textul aparţine inginerului constructor Dumitru Gherăsoiu (1935-2016), simbol redacţional D.I.G., colaborator statornic al directorului evocat. Fără îndoială, viitoarele tomuri despre municipiul nostru, preconizate să apară succesiv (2018-2020), interferând sintagma Piteşti-630 şi Centenarul Marii Uniri, vor conţine analize referitoare la dinamica postbelică a urbei, ceea ce favorizează, contextual, etalarea contribuţiei inginerului constructor, managerului de succes, Constantin OLTEANU, la asemenea realitate.
Conform reglementărilor uzuale, sugerăm forurilor abilitate să generalizeze fixarea, pe clădirile reprezentative din judeţul nostru, ridicate de Trustul amintit mai sus, a unor însemne distincte, amintind arhitecţii, constructorii, data inaugurării, alte informaţii comunitare. Gestul, reparatoriu inclusiv pentru Constantin OLTEANU, se va bucura, cu toată certitudinea, de aprecieri publice!
PETRE POPA
Pentru martie 2017: Constantin FULGEANU
