Continuăm serialul intitulat Portrete postume pentru prieteni, purtând semnătura profesorului universitar dr. Petre Popa, inaugurat, de publicaţia noastră, în săptămâna 11- 17 ianuarie 2016, atunci când s-au prezentat cititorilor detalii referitoare la juristul Silvestru D.Voinescu (1935-2005), director emblematic al Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu Argeş (1964-2014). În etapele următoare, autorul a reevaluat, succesiv, importante figuri publice, din acest areal, precum: biologul Radu Stancu (1937-2008);
muzeologul Iulian Ilie-Rizea (1934-1996); istoricul Valeriu -FlorinDobrinescu (1943-2003);universitarul Constantin I. Dumitrescu (1936-1980); inginerul Ion C. Vasiliu (1936-2000); actorul Constantin Zărnescu (1931-2003); profesorul Ion M. Dinu (1920-2009); inginerul Gheorghe Poţincu (1933-2002); inspectorul şcolar Marian Stoica (1937-2012); preotul Marin Drăguşin (1929-2014); managerul Sava Costache (1928-1998); arhitectul Nicolae Ernst (1939-2005); inginerul Constantin Olteanu (1929-2005); profesorul Constantin Fulgeanu (1933-2005); academicianul Dan-Horia Mazilu (1943-2008), înaltul funcționar public Nicolae Zevedei (1940-2011).
După cum s-a precizat editorial, evocarea unor personalităţi, o dată pe lună, prin săptămânalul Atitudine în Argeş, se raportează la trei criterii distincte: ziua lor de naştere; faptele perene, care le definesc activitatea antumă; consemnarea în Enciclopedia Argeşului şi Muscelului, postată pe internet: www.atitudineinargeş.ro. Rubrica are caracter deschis, promovează voluntariatul intelectual, nu incumbă conotaţii politice, finalizare preliminată (20 mai 2018), prin gruparea acestor eseuri într-un volum, purtând titlul serialului, dedicat evenimentlui aniversar: Piteşti – 630. Partener media, săptămânalul Atitudine în Argeş, tehnoredactor, inginer dr. Adrian Mestecăneanu, operatori imagini, Gabriela Tomescu, Ion Marius Motreanu.
Pentru iunie 2017, calendarul sinoptic înscrie, convergent spațiului geografic tradițional și principiilor enunțate, specialiști veritabili, apropiați proiectelor semnatarului paragrafelor următoare, precum: Radu Albu (ziarist); Stelian Bajureanu (cercetător științific); Ion Horea Gliniastei (publicist); Petre D. Ionescu (medic); Eugeniu Mazilu (inginer); Alexandru Mirodan (dramaturg). Dar, istoricul Petre Popa ne propune omagierea scriitorului Ion LICĂ-VULPEȘTI (1939-2017).
DIN DOBROTEASA SPRE ALTE ORIZONTURI
Prietenul notru, Ion M. Lică, născut la 10 iunie 1939, era mândru pentru faptul că, ancestralitatea neamului său multiplică numele așesăzii natale, Vulpești, apropiată râului Olt, cântat, paseist și contemporan, de valoroase spirite continentale. Secular, localitatea Vulpești, integrată comunei Dobroteasa, domină zona piemontană de la interferența județelor Olt și Vâlcea, gravitând, uneori, spre alte orizonturi geografice.
Astfel, conform prevederilor Înaltului Decret Regal, publicat în Monitorul Oficial Nr. 187, din 14 august 1938, care a parafat, pentru România Mare, o nouă organizare administrativă, satul Vulpești, asemănător celorlalte entități rurale vecine, a intrat în componența Ținutului Olt, format din județele Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți, Romanați, Vâlcea, capitala oficială devenind Craiova.
Temporar (1950-1968), plaiurile invocate s-au atașat Cartografiei Argeșului! După cum precizează Anuarul Statistic al Regiunii Pitești, București, 1960 (pagina 29), comuna Dobroteasa (3046 de locuitori), constituia un reper important al Raionului Drăgășani (95.388 de coabitanți), structuri istorice asemănătoare fiind: Băbeni-Bistrița, Costești, Curtea de Argeș, Drăgănești-Olt, Găești, Horezu, Muscel, Pitești, Potcoava, Râmnicu-Vâlcea, Slatina, Topoloveni, Vedea. Epicentrul regiunii era actualul municipiu Pitești.
După revenirea la județele tradiționale (Legea Nr. 2, din 16 februarie 1968), bărbați ai satului Vulpești (Dobroteasa), acceptând oportunitățile oferite, s-au îndreptat spre noile centre industriale: Slatina, Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, Govora, Scornicești. Atractive au devenit șantierele hidroenergetice de pe Olt, adiacente zonei invocate, practicându-se naveta zilnică, ori săptămânală.
Mai mulți intelectuali din Dobroteasa preferă municipiul Pitești, unde sporurile economice plurivalente influențau, vizibil, dimensiunile învățământului, culturii, științei. Printre aceștia se va afla și prietenul nostru. Aducea, cu sine, vocea satului natal, iar formula nominală, consacrată treptat, devine Ion LICĂ-VULPEȘTI. Toponimia se referă, prin urmare, la Vulpești de Dobroteasa (Olt), iar nu la Vulpești de Buzoești (Argeș). Modificările demografice sensibile, proprii comunei Dobroteasa, sunt prelucrate, informal, pentru 1971, grație volumului Mic dicționar enciclopedic român, București, 1972 (pagina 1200), respectiv 2900 de locuitori stabili.
De-a lungul deceniilor, călătorind spre obârșie (satul Bocșa, comuna Măciuca, județul Vâlcea), am parcurs, de nenumărate ori, traseul Pitești-Moșoaia-Poiana Lacului-Vedea-Făgețel-Dobroteasa-Drăgășani. Ne-am bucurat atunci când, pe durata escalelor auto, din vecinătatea satului Vulpești, diverși cetățeni, aflând că domiciliem la Pitești, aminteau numele consăteanului lor, profesorul Ion M. LICĂ, ajuns cineva, în reședința Argeșului. Și aveau dreptate!
ETAPELE PREGĂTIRII CONTINUE
După absolvirea cursurilor primare și gimnaziale, adolescentul LICĂ M. Ion urmează Școala Medie Tehnică din orașul Anina, județul Caraș-Severin, finalizată în 1958. Opțiunea interlocutorului pentru această zonă, până unde se parcurgea, cu trenul, luat din gara Drăgășani, o distanță considerabilă, era motivată, atunci, prin certitudinea angajării absolvenților în sectoare productive, dificile, dar bine remunerate.
Obișnuit cu natura copilăriei, brăzdată de văi și înălțimi mediane, elevul LICĂ M. Ion acumulează, la Anina, noi lecții de geografie autentică! Entuziasmul vârstei, bunăvoința colegilor, originari din Severin, îndemnurile profesorilor, l-au determinat să urce cărările munților Banatului, masiv flancat de râurile Caraș și Nera, până spre vârful Conuna (1047 m.)
Referindu-se la orașul Anina, relata, cu suficiente amănunte, despre epopeea revigorării urbei, dar și a celuilalt centru apropiat, Oravița, fenomen observat chiar pe durata frecventării claselor liceale.
Memoria personală, aliat fidel, perpetuu, a conservat imagini spectaculare, specifice munților Semenic, exploatării huilei, producerii cocsului, fabricării cherestelei. Din cei aproximativ 8.000 de locuitori, recenzați, oficial, în Anina (1956), majoritatea se raporta sectoarelor amintite, iar instituțiile formative asigurau instruirea noilor serii de elevi, prin optica eforturilor pentru realizarea strategiei naționale. Acumulările etapei 1954-1958 vor influența aritmetica preocupărilor sale ulterioare.
Rezultatele pozitive, obținute la examenele maturității (1958), erau urmate de recomandarea privind susținerea concursului pentru admiterea la facultate. Pragmatic, Ion M. LICĂ devenea studentul Institutului Maxim Gorki din București (1959-1963), unde se pregăteau profesori, traducători și translatori de Limba rusă, modalitate gramaticală folosită, universal, inclusiv astăzi.
Comparativ cu o parte dintre colegii seriei sale, care vor abandona această calificare superioară, considerată, uneori, desuetă și nerentabilă intelectual, Ion M. LICĂ a rămas loial segmentului preliminar, dublat, însă, printr-o nouă licență, Limba română, purtând apostila Universității Constantin I. Parhon București (1967).
Vreme de opt semestre școlare (1963-1967), tânărul dascăl a educat elevii claselor V-VIII din Tigveni (Argeș), pregătește și susține definitivatul, termină Filologia, se adaptează cerințelor sociale, participă la reuniuni tematice, elaborează creații perfectibile, contactează reprezentanți ai forurilor superioare, cultivă prietenii durabile.
EVOLUȚIE CONCLUDENTĂ LA PITEȘTI
Stagiatura de la Tigveni, etichetată, curricular, ca introducere în temă, lansa, spre reședința Argeșului, un profesor valoros, nutrind preocupări pluridisciplinare: Ion M. LICĂ. Ideea este probată prin cei peste 30 de ani, dedicați, preponderent, îndeplinirii obiectivelor specifice școlii active. S-a implicat, succesiv, în realizarea cerințelor pedagogice de la: Consiliul Regional, apoi Județean al Pionierilor (1964-1974), organizație diriguită, aproape un deceniu, de profesoara Maria Ciobăcel (1934-2009); Școala Gimnazială Merișani (1974-1976), instituție coordonată, pentru un timp, de profesorul Marian Stoica (1937-2012), evocat, la această rubrică, în săptămâna 3-9 octombrie 2016; Liceul Industrial Nr. 3 Căi Ferate (1976-1978), evidentă fiind conlucrarea cu inginerul Ion D. Sandu (director, 1970-1982); Liceul Zinca Golescu (1978-2001), unde, conform mărturisirilor personale, a fost onorat prin asimilarea într-o cancelarie selectă, supervizată, competitiv, de la Cecilia Petrescu (Istorie), la Emil Oprescu (Informatică), perioadă convergentă și exercitării atribuțiilor proprii (director adjunct, 1991-1992).
Apogeul responsabilităților publice, pentru Ion M. LICĂ, rămâne, fără echivoc, funcția supremă din Inspectoratul Școlar Județean Argeș (1990-1991). Mandatul său, intersectat alegerii predecesorului, Cornel Constantinescu (sociologie), în Adunarea Constituantă (1990-1992), s-a confruntat cu numeroase clarificări, privind: reprofilarea liceelor vocaționale, titularizarea suplinitorilor, elaborarea noilor planuri de învățământ, difuzarea manualelor alternative, organizarea, după criterii reevaluate, a examenelor de admitere și bacalaureatului. Cu toate acestea, nu va acuza oboseală, neliniște, improvizații. Din contră, exulta când reușea victoria adevărului, instaurarea climatului pacifist în colective didactice turbulente, prognozarea succeselor. Întâlnim și acum directori de școli, sau profesori asistați la ore, care evocă personalitatea inspectorului general Ion M. LICĂ, adeptul conduitelor novative, decente, productive, consensuale principiilor democrate.
SCRIITORUL ION LICĂ-VULPEȘTI ȘI CĂRȚILE SALE
Încă din liceu, elevul LICĂ M. Ion a exersat diverse crochiuri literare, iar convingerea intimă, dublată de recomandările profesorilor sfătuitori, va condensa, tacit, un singur cuvânt: proză! Inspirat, decizia juvenilă s-a transformat în notorietate!
Debutul publicistic a fost promițător: proză scurtă, revista Luceafărul, București, 1966. Avea 27 de ani! Peste aproximativ un deceniu (1978), aceeași gazetă îi acorda Premiul special, garantând, simbolic, traiectoria favorabilă a naratorului din Vulpești, Dobroteasa, Olt, stabilit, definitiv, la Pitești.
Consacrarea scriitorului s-a definit, valoric, prin romane, totalizând mii de pagini, apărute sub genericele: ”Ziua cu gândurile-n hățuri” (1981); ”După amiezi cu cai” (1987); ”Dom` Petrică și celelalte” (1991); ”Prințul cenușiu” (2004); ”O poală cu ouă” (2006); ”Dintr-o palmă” (2016). Tematic, autorul Ion LICĂ-VULPEȘTI este asociat grupării literare majore, preocupată de fresca satului românesc, dominatori fiind, pentru mulți consumatori de literatură, Marin Preda, Fănuș Neagu, Nicolae Velea, Marin Ioniță, Stelian Zamora.
Incitante încă din titlu, romanele editate de prietenul nostru au fost primite favorabil pe tărâmul criticii specializate, s-au vândut în librării, sunt identificate bibliografic, se folosesc, ilustrativ, la clasele cu profil umanist, iar dicționarele generaliste autohtone listează autorul și opera. Există câteva elemente comparatiste, singularizând creația scriitorului Ion LICĂ-VULPEȘTI: inteligența nativă a personajelor rurale; coabitarea oamenilor cu animalele de muncă, prioritate având caii; ambientarea mediului comunitar prin intercalarea poveștilor pripășite.
Primul său volum, ” Ziua cu gândurile-n hățuri”, era prezentat, de profesoara Livia Popa (1936-2001), în Catedra profilului, Limba română, dar și la Cenaclul literar Nicolae Labiș, din Liceul Zinca Golescu Pitești, ceea ce i-a permis prozatorului Ion LICĂ-VULPEȘTI să grafieze, olograf, următoarele cuvinte, adresate elevilor literați: ”Pentru acum și pentru totdeauna! De pe vremea când eram alături de membrii talentați ai Cenaclului Nicolae Labiș, pentru acum și pentru totdeauna, dragostea și respectul meu. Pitești, 27 ianuarie 1983. Ion LICĂ-VULPEȘTI”.
MEMBRU AL UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA
Ion LICĂ-VULPEȘTI a fost, nedisimulat, partizanul dialogului! Este și motivul apropierii de Cenaclul literar Liviu Rebreanu, integrat Palatului Culturii Pitești, având în componență cadre didactice, ingineri, juriști, medici, ziariști, care cochetau cu poezia, proza, dramaturgia. Ipostaza îi facilitează testarea subiectelor abordate, judecarea manierei stilistice folosite, cuantificarea intereselor colegiale față de preceptele individuale vehiculate. Valoarea creațiilor, dar și implicarea elegantă în funcționarea Cenaclului, au determinat alegerea romancierului Ion LICĂ-VULPEȘTI ca președinte coordonator (1974-1978), succedând nume cunoscute, precum: Mihail Ghițescu, Drăghici Mărgineanu, Ion M. Dinu, Zenovie Păun, Tudor Diaconu, Sergiu Nicolaescu, Ludmila Ghițescu. După 1990, Cenaclul a devenit Fundația Liviu Rebreanu Pitești.
Publicarea mai multor cărți, sub sigla unor edituri consacrate din Capitală, a generat posibilitatea primirii lui Ion LICĂ-VULPEȘTI în Uniunea Scriitorilor. Asociația profesională, existentă de la mijlocul secolului XX (27 martie 1949), grupa elita literaților. În cazul prietenului omagiat, preparativele au durat doi ani, confirmarea calității de membrual Uniunii (președinte, poetul Mircea Dinescu), având loc pe fundalul evenimentelor din decembrie 1989.
Inițial (1990-2002), Ion LICĂ-VULPEȘTI a făcut parte din Filiala București, dar, evaluarea potențialului scriitorilor argeșeni a determinat constituirea Filialei Pitești (duminică, 10 martie 2002). Fondatorii, listați istoriografic, dunt: Mircea Bârsilă, Toma Biolan, Liviu Capșa, Gheorghe Crăciun, Virgil Diaconu, Petru Mihai Gorcea, Marin Ioniță, Gheorghe Izbășescu, Ion LICĂ-VULPEȘTI, Nicolae Oprea, Aurel Sibiceanu, Florian Stanciu, Călin Vlasie (primul președinte al Filialei Pitești).
Colaborator constant al revistelor Argeș, Luceafărul, România literară, care i-au conferit mai multe premii, Ion LICĂ-VULPEȘTI a fost interesat, pasional, de tipografierea presei scrise! Motivăm, astfel, acceptarea invitației Consiliului Județean al Frontului Salvării Naționale, pentru a deveni redactor-șef al săptămânalului Curierul de Argeș, fondator (1990-1991), istoricul Sevastian Tudor. Timp de patru ani (1991-1994), scriitorul Ion LICĂ-VULPEȘTI s-a aflat pe baricada publicației amintite, expertiza probând calități manageriale, nuanțate profesionist!
NOMINALIZĂRI PENTRU ETERNITATE
Diversitatea preocupărilor citadine l-au fixat pe dascălul și scriitorul Ion LICĂ-VULPEȘTI în conștiința contemporanilor, iar generațiile următoare vor afla anumite detalii, referitoare la personalitatea sa, inclusiv din filele elaborate sau coordonate de semnatarul acestor paragrafe. Așa, spre exemplu, volumul ”Pitești 600. Memento” (1983), colaboratori, Constantin Cârstoiu, Spiridon Cristocea, Ion Ilie (1937-2005), reprezentând prima cronică dedicată aniversării reședinței Argeșului (1388-1988), îl nominalizează (pagina 183), ca exponent al creației literare contemporane. Apoi, ”Istoria municipiului Pitești”, elaborată împreună cu Paul Dicu și Silvestru Voinescu, imprimată de Editura Academiei Române, București, 1988, evidențiază, printre altele, participarea prozatorului la viața Cetății (pagina 303). Ideea se degajă, totodată, din tomurile acelorași autori: ”Pitești. Pagini de istorie”, Editura Museum, Pitești, 1986 (pagina 315); ”Pitești. Tradiție și contemporaneitate”, Editura Tiparg, Pitești, 2008 (pagina 133).
Nominalizări mai ample, referitoare la intelectualul Ion LICĂ-VULPEȘTI, grafiază sinteza ”Pitești 620. Memento”, Editura Paralela 45, Pitești, 2008 (paginile 259, 274, 287, 340, 392), colaborări, foștii noștri studenți, Constantin Augustus Bărbulescu, Marius Cârjan, Narcis Ionuț Gherghina (1979-2008), Marius Păduraru.
Pe același palier informal plasăm detaliile selectate de Marian Stoica pentru ”Enciclopedia Argeșului”, referitoare la Ion LICĂ-VULPEȘTI (volumul II, pagina 18), operă de anvergură, postată, așadar, pe internet. Alți publiciști l-au gratulat prin cronici, recenzii, medalioane, evocări, așa cum sunt rândurile emoționante, intitulate ”Scriitorul Ion LICĂ-VULPEȘTI a trecut Styx-ul”, purtând semnătura profesorului Vasile Ghițescu, memorialist, apropiat celui dispărut neașteptat: duminică, 29 ianuarie 2017 (Cafeneaua literară, Pitești, februarie 2017, pagina 2).
Remarcăm faptul că, Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș și Biblioteca Națională a României posedă, în totalitate, volumele scriitorului Ion LICĂ-VULPEȘTI, aflate la dispoziția cititorilor de vîrste sau profesii diferite. Gesturile acestei zile, complementare viitoarelor inițiative, au menirea să promoveze, împreună cu familia prozatorului, imaginea polivalentă a unui om care și-a clădit renumele prin talent, muncă, optimism!
Pitești, 1 iunie 2017, PETRE POPA
Pentru iunie 2017:
Gheorghe Gomoiu
