Continuăm serialul intitulat Portrete postume pentru prieteni, purtând semnătura profesorului universitar dr.Petre Popa, inaugurat, de publicaţia noastră, în săptămâna 11- 17 ianuarie 2016, atunci când s-au prezentat cititorilor detalii referitoare la juristul Silvestru D.Voinescu (1935-2005), director emblematic al Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu Argeş (1964-2004).
În etapele următoare, autorul a reevaluat, succesiv, importante figuri publice, din acest areal, precum: biologul Radu Stancu (1937-2008); muzeologul Iulian Ilie-Rizea (1934-1996); istoricul Valeriu -FlorinDobrinescu (1943-2003);universitarul Constantin I. Dumitrescu (1936-1980); inginerul Ion C. Vasiliu (1936-2000); actorul Constantin Zărnescu (1931-2003); profesorul Ion M. Dinu (1920-2009); inginerul Gheorghe Poţincu (1933-2002); inspectorul şcolar Marian Stoica (1937-2012); preotul Marin Drăguşin (1929-2014); managerul Sava Costache (1928-1998); arhitectul Nicolae Ernst (1939-2005); inginerul Constantin Olteanu (1929-2005); profesorul Constantin Fulgeanu (1933-2005); academicianul Dan-Horia Mazilu (1943-2008); înaltul funcționar public Nicolae Zevedei (1940-2011); scriitorul Ion Lică-Vulpești (1939-2017); muzicianul Gheorghe Gomoiu (1939-2016); profesorul Paul I. Dicu (1926-2008); diplomatul Marcel Mihail GHIBERNEA (1924-2009); arhitectul Alexandru Mulțescu (1942-2016); scriitorul Ion Bănuță (1914-1986); publicistul Ion Cruceană (1911-1999).
***
După cum s-a precizat editorial, evocarea unor personalităţi, o dată pe lună, prin săptămânalul Atitudine în Argeş, se raportează la trei criterii distincte: ziua lor de naştere; faptele perene, care le definesc activitatea antumă; consemnarea în Enciclopedia Argeşului şi Muscelului, postată pe internet: www.atitudineinargeş.ro. Rubrica are caracter deschis, promovează voluntariatul intelectual, nu incumbă conotaţii politice, finalizare preliminată (20 mai 2018), prin gruparea acestor eseuri într-un volum, purtând titlul serialului, dedicat evenimentlui aniversar: Piteşti – 630. Partener media, săptămânalul Atitudine în Argeş, tehnoredactor, inginer dr. Adrian Mestecăneanu, operator imagini, bibliotecarii Ion Marius Motreanu (istoric), Gabriela Tomescu (juristă).
Pentru decembrie 2017, calendarul sinoptic înscrie, convergent spațiului geografic tradițional și principiilor enunțate, specialiști veritabili, apropiați proiectelor semnatarului paragrafelor următoare, precum: Andrei-Adrian Băjan (muzeograf); Gheorghe Butoiu (ziarist); Dumitru Căpitanu (teatrolog); Gheorghe Chița (inginer); Constantin Iliescu (manager); Corneliu Naie (medic); Petre Tudose (profesor); Ion Tudosescu (universitar). Dar, istoricul Petre Popa ne propune omagierea geografului Ion S. BĂCANU (27 decembrie 1930 – 8 decembrie 2011).
BĂCANII MUSCELENI DIN DAVIDEȘTI
Primul muscelean autentic, întâlnit de noi pe culoarele Bibliotecii Regionale Pitești (1961), rămâne Ion S. BĂCANU, profesor de excepție al școlii argeșene. Confesându-ne reciproc, am aflat, atunci, că tânărul interlocutor este geograf, pasionat de lectură și originar din Davidești. Așezarea sa natală, traversată de râul Argeșel, reprezintă epicentrul rural pentru alte două sate, foste comune interbelice, Voroveni și Conțești. Acum, din Davidești, sensurile radiale pot orienta călătorii spre șapte vecinătăți distincte: Beleți-Negrești, Boțești, Călinești, Hârtiești, Mioveni, Stâlpeni, Țițești.
Cultivând și astăzi sorgintea seculară musceleană, toate aceste localități au fost integrate regiunii Argeș (1950), apoi județului Argeș (1968). Reformele administrative nu au diminuat, însă, pentru cetățenii din Davidești, atracția municipiului Câmpulung, reședință istorică a județului Muscel, deși, până la Pitești, sunt numai 26 de kilometri!
În atare creuzet natural, simbolic și sentimental, se va define prestigiul familiilor Băcanu, din Davidești, care, fără excepție, au preferat ca băieții lor, după finalizarea școlilor elementare, apropiate domiciliului, să urmeze, neapărat, la Câmpulung, liceul teoretic. Principiul a funcționat inclusiv pentru viitorul geograf și publicist Ion S. BĂCANU.
Născut în urmă cu 87 de ani (Davidești, 27 decembrie 1930), în familia preotului ortodox Sebastian Băcanu (1899-1981), parcurge traiectoria devenită clasică, enunțată mai sus, respectiv cursuri primare sătești (1937-1941), printre dascăli aflându-se și tatăl său, apoi Liceul Dinicu Golescu Câmpulung (1941-1949). Relata, uneori, despre exigența profesorilor titulari, înrolați, temporar, Armatei Române (1941-1945), și atitudinea ceva mai binevoitoare a suplinitorilor, majoritatea tineri, apropiați, ca vârstă, elevilor din clasele terminale.
Efigia acestei strategii, favorabile pregătirii temeinice în anii copilăriei și adolescenței, s-a conturat, inițial, prin succesele predecesorilor: Gheorghe V. Băcanu (1892-1991), istoric, directorul Liceului Dinicu Golescu Câmpulung în etapa edificării actualului sediu (1936-1938); Petre V. Băcanu (1895-1961), jurist, înalt magistrat militar (1920-1945); Constantin I.P. Băcanu (1906-1945), fiziolog, medic militar în București, specializat la Paris (1935); Ion I. P. Băcanu (1919-?), avocat, Baroul Ilfov (1943-1999); Constantin Gh. Băcanu (n. 1920), medic chirurg, Institutul Ioan C. Cantacuzino București (1948-1973); Mircea Gh. Băcanu (1922-1985), medic chirurg, director emblematic al Spitalului din Câmpulung (1952-1978); Gheorghe S. Băcanu (n. 1926), profesor universitar, prorector și rector al Intitutului de Medicină Timișoara (1979-1989); Mihai S. Băcanu (n. 1928), inginer, Institutul de Amenajări Silvice București, expert ministerial în economia vânatului (1953-1990), ultimii doi, frații personalității sărbătorite astăzi.
Catalogarea, prezentată sumar, degajă concluzia că Băcanii musceleni, din Davidești, au fost, sunt și vor dăinui enciclopedic, remarcându-se în segmente de mare importanță pentru evoluția societății românești contemporane.
ION S. BĂCANU ȘI DEFINIREA TRAIECTORIEI PROFESIONALE
Pasionat din școala primară de cunoașterea orizonturilor satului natal, prietenul nostru reușește să facă, din atare curiozitate infantilă, o adevărată profesie! Matricola liceală notifica, la Geografie, aprecieri maximale, iar concursurile pe obiective, din perioada claselor urmate în orașul Câmpulung, aveau, constant, un câștigător previzibil, elevul BĂCANU S. Ion.
Recomandarea dirigintelui, parafată prin aprobarea Consiliului pedagogic și acordul părinților, preotul Sebastian Băcanu, respectiv preoteasa Smaranda Băcanu (născută în Priboieni), au cântărit, definitoriu, pentru susținerea admiterii la Facultatea de Geologie-Geografie, din cadrul Universității București. Rezultatele concursului fiind pozitive, Ion S. BĂCANU a devenit studentul instituției amintite (1949-1953), dar și primul geograf al familiei sale tradiționale.
Atmosfera lucrativă, din timpul prelegerilor fundamentale, seminariilor pragmatice și aplicațiilor de teren, l-au capacitat, operele corifeilor reprezentând litere sacre. După un deceniu și jumătate de la absolvirea facultății, cu ocazia reuniunii dedicate transformării orașului Pitești în municipiu (1968), profesorul Ion S. BĂCANU a vorbit despre savanții români geologi și geografi, care ghidau preocupările generației sale, unii exprimând contingențe argeșene sau muscelene, prin origine, studii prelungite, titluri editoriale.
Raportându-se la succesiunea nașterii academicienilor domeniului, ne-a reamintit, în 1968, activitatea lui Grigore Cobălcescu (1831-1892), deschizătorul drumului în stratigrafie, autorul primei lucrări autohtone de geologie (1862), privind calitățile calcarului. La rândul său, Gregoriu/Grigore Ștefănescu (1836-1911), admirator al zonelor subcarpatice, a inițiat, la București, Biroul Geologic (1882), for științific, sub egida căruia s-a elaborat, în premieră, Harta geologică a României. Punctând, cartografic, potențialul zonei Argeș-Muscel, cercetările, întreprinse de absolvenții seriei 1949-1953, au validat preliminariile gândite la sfârșitul secolului XIX.
Considerații speciale avea Ion S. BĂCANU pentru Simion Mehedinți (1869-1962), patriarhul stabilirii criteriilor acceptării, ca știință, a geografiei, disciplină studiată, până atunci, empiric. Demonstrația era esențializată datorită cărților: ”Terra. Introducere în geografie ca știință”; ”Școala muncii; Către tânăra generație”. Receptat ca fondator al învățământului geografic modern românesc, Simion Mehedinți inspiră și astăzi lucrări de licență, disertații masterale, teze de doctorat, subiecte pentru sesiuni științifice, naționale sau europene.
Din aceleași perspective, Ion S. BĂCANU perora, cu însuflețire, despre George Vâlsan (1885-1935), al cărui portret veghea comportamentul studenților de la Geologie-Geografie, perindați prin Amfiteatrul etajului III, atunci când audiau cursurile noilor magiștrii. Lecturând opera savantului, cei interesați reflectau asupra caracteristicilor geografiei umaniste și istoriei geografiei, lansate în etapa interbelică, difuzând valabilitate perpetuă! Printre aceștia se afla, desigur, Ion S. BĂCANU, numele lui George Vâlsan fiindu-i cunoscut datorită consemnării în analele Liceului Ion C. Brătianu Pitești, frecventat pe timpul când tatăl viitorului academician a lucrat la unitățile căilor ferate din reședința Argeșului. Spre informarea cititorilor, numele elevului era, de fapt, Marinescu Gheorghe, pseudonimul făcând trimitere, probabil, la râul Vâlsan, izvorât de sub vârful Moldoveanu, afluent stânga al râului Argeș, captat, în 1965-1966, pentru lacul Vidraru.
Galeria personalităților care l-au influențat, covârșitor, pe Ion S. BĂCANU, era completată, de colaboratorul nostru, prin câteva detalii asupra academicianului geolog Alexandru Codarcea (1900-1974), deputat de Argeș în Marea Adunare Națională (1961-1969). Fondator al petrografiei comparatiste, universitarul Alexandru Codarcea a cercetat substanța rocilor de pe Valea Argeșului, integrate patrimoniului natural dintre Dunăre și Carpații Meridionali. Participant la aceste campanii, profesorul Ion S. BĂCANU va folosi concluziile mentorului ca suport bibliografic pentru informarea elevilor și studenților, din perioadele apostolatului său didactic.
PROFESOR ÎN ȘCOLI REPREZENTATIVE DIN ARGEȘ
Conform uzanțelor timpului, la repartizarea oficială guvernamentală, din vara anului 1953, fostul student la Facultatea de Geologie-Geografie București, având medie generală avantajoasă, era îndrituit să opteze pentru Capitală. Dar, musceleanul nostru a solicitat regiunea Pitești, unde învățătorul Constantin Arsene (1914-1992), șeful Secției Învățământ-Cultură (1950-1956), pasionat de geografie, l-a sfătuit să accepte, pentru stagiul la țară, comuna Merișani. Consensul a fost benefic!
Aflată într-un perimetru colinar, asemănător comunei ancestrale Davidești, localitatea Merișani (15 km. pe traseul rutier și feroviar Pitești-Curtea de Argeș) a devenit a doua sa patrie natală. Vreme de cinci ani (1953-1958), debutantul Ion S. BĂCANU se va integra efoturilor cadrelor didactice,originare din această așezare, pentru generalizarea învățământului elementar de șapte ani, consolidarea sistemului gimnazial rural, îmbunătățirea metodei predării la clasă, creșterea prestigiului unităților formative în context teritorial.
Distinct, tânărul geograf s-a arătat interesat de cunoașterea coordonatelor proprii satelor Borlești, Brăteasca, Capu Piscului, Crâmpotani, Dobrogostea, Malu Vânăt, Merișani, Vărzaru, Vâlcelele, relansate demografic, economic, spiritual. Era perioada când recensământul populației releva creșterea numărului locuitorilor, atingând indicii publicați înaintea participării României la ultima conflagrație mondială (1941-1945), se înfiripa navetismul spre industriile din Pitești și Curtea de Argeș, comitetele cetățenești se ocupau de electrificare, construirea căminelor culturale, extinderea școlilor, organizarea grădinițelor, dispensarelor, magazinelor, cooperativelor agricole.
În notificările referitoare la Merișani, profesorul se oprește asupra importanței descoperirii surselor de petrol și gaze naturale, montării primelor sonde, extragerii agregatelor de râu, funcționării balastierei Borlești, perspectivelor valorificării potențialului Argeșului, care traversează inclusiv această localitate, ca variantă hidroelectrică. Totodată, în etapa amintită (1953-1958), pentru Ion S. BĂCANU provocatoare au fost discuțiile purtate, uneori, cu mai mulți colegi de cancelarie, prioritar dascălii tradiționaliști, privind posibilitatea activării planului interbelic, vehiculat de guvernele oamenilor politici argeșeni Ion I.C. Brătianu (1864-1927) și Ion/Ioan Antonescu (1882-1946), referitor la construirea căii ferate Vâlcelele-Râmnicu Vâlcea. De atunci, a trecut peste o jumătate de secol, magistrala amintită s-a executat la sfârșitul secolului XX, nefiind, însă, până acum, funcțională.
Realități de asemenea factură, dar și alte fenomene, caracteristice comunei Merișani, vor reprezenta, pentru prietenul nostru, teme analitice, geo-geografice, pe marginea cărora a prezentat concluzii folosite, ulterior, monografic. Legăturile cu intelectualii din Merișani au continuat și după 1958, mai ales în urma căsătoriei sale cu învățătoarea Sabina Diaconu, fiica așezării amintite, cadru didactic la Școala Medie Nr. 2/Colegiul Zinca Golescu Pitești (1954-1966) și alte instituții municipale.
Datorită rezultatelor obținute la Școala Generală Merișani, promovării definitivatului și comunicării primelor cercetări științifice, Ion S. BĂCANU devenea profesorul Școlii Medii Nr. 3/Colegiul Alexandru Odobescu Pitești, titularizare liceală prelungită 14 ani (1958-1972). Colaborator statornic al directorilor Ion M. Dinu (Limba română), Eugen Boia (Fizică), Ioana Căpățână (Științe sociale), va imprima obiectelor predate consistență, excursiile cu elevii deveneau lecții deschise, iar succesele olimpicilor au plasat Școala, numită ”Odobescu”, mereu pe podium!
Conștientizând oportunitatea perfecționării, obține gradul II (1966) și gradul I (1969), frecventează câteva module ministeriale la București, acceptă funcția de director adjunct, se implică total în programul sărbătoririi Semicentenarului instituției (22 februarie 1970), răspunde solicitării facultății naturaliștilor din reședința Argeșului pentru acoperirea unor seminarii studențești. Transformarea Liceului Alexandru Odobescu în unitate experimentală, cu predare intensivă (Matematică și Fizică), obiecte interferate specializărilor energetice nucleare, a determinat regândirea programelor școlare, mai multe materii de cultură generală, printre care și Geografia, reducându-se ponderal. Ca urmare, profesorul Ion S. BĂCANU era încadrat la Școala Generală Nr. 4/Traian Pitești, continuând, cu aceeași pasiune, demersurile pedagogice, până la finalizalizarea carierei (1972-1993).
REPREZENTANTUL GEOGRAFILOR LOCALI ÎN SOCIETATEA NAȚIONALĂ A DOMENIULUI
Conform prevederilor Legii Învățământului, din 3 august 1948, profesorii aveau posibilitatea să adere la societățile științifice departamentale, cu sediul în București și filiale provinciale. Printre cele mai active a devenit Societatea de Geografie, Filiala Pitești fiind condusă, ca secretar executiv, timp îndelungat, de Ion S. BĂCANU. Atare calitate i-a dat posibilitatea să constituie o adevărată echipă colegială, care promovează inițiative nuanțate autohton și continental, militează, cu succes, prin exprimarea liantului dintre generațiile profesorale, contribuie la afirmarea cercetătorilor locali și obținerea treptelor didactice.
Persoană dialogală, Ion S. BĂCANU aducea la același numitor geografii venerabili, respectiv Maria Bărăscu, Ion M. Besoiu, Ion Postelnicescu, Gheorghe Toma, Desdemona Slavic, foști inspectori metodiști sau directori de școli, autorii unor manuale, atlase, ghiduri turistice și profesorii din licee ai noului val, de atunci, precum Marius Gheorghiu, Lucian Iliescu, Dumitru Mătușoiu, Nicolae Mitulescu, Constantin Ștefănescu, Georgeta Ștefănescu, Romulus Sorescu, nume întâlnite tipografic, remarcate colocvial, posesorii expertizelor acumulate treptat, dar valoros, trainic, modelator.
Relevantă este activitatea sa editorială, profesorul Ion S. BĂCANU fiind coautor al volumelor ”Itinerare argeșene” (1970), ”Monografia Județului Argeș” (1980) și autorul lucrării ”Monografia comunei Davidești” (1999). Totodată, a scris numeroase studii tematice, apărute în reviste din Brașov, București, Pitești, note de drum, grupate sub genericul ”Lecturi geografice” (Cehia, Federația Rusă, Slovacia, Transcaucazia), iar portofoliul familial cuprinde peste 3000 de diapozitive color (Bulgaria, Germania, Kazahstan, Norvegia, Suedia, Ucraina, Uzbekistan, Turcia), existând soluția transferării digitale. Donațiile personale (eșantioane geologice, cărți poștale ilustrate, fotografii, hărți) completează fondurile Muzeului Județean Argeș, Bibliotecii Locale Merișani, Școlii Gimnaziale Davidești. Se odihnește, acum, în Cimitirul Parohiei Merișani!
Conlucrarea noastră a fost permanentă, având posibilitatea, bunăoară, să-i amintim numele și opera în cărți referitoare la: ”Municipiul Pitești” (1988, 2008); ”Liceul Alexandru Odobescu Pitești” (1994); ”Memorialul de război Mateiaș” (2009); ”Enciclopedia Argeșului și Muscelului”, I (2008). Aprecieri onorabile degajă, cu privire la personalitatea geografului și pedagogului Ion S. BĂCANU, pagini semnate de Spiridon Cristocea (”Argeș. Dicționar de istorici”, 2003), Ion M. Dinu (”Monografia Școlii Normale și a Liceului Alexandru Odobescu Pitești”, 1969; ”Figuri de dascăli argeșeni”, II, 2001), ori cuvintele colegilor care au recenzat, cu diferite ocazii, scrierile sale, cunoscuții oameni de cultură Tudor Diaconu, Paul Dicu, Iulian Ilie-Rizea, Radu Gava, Ion Lică-Vulpești, Ion Nania, Marian Stoica, Silvestru Voinescu.
Evenimentele anului 2018 conferă posibilitatea conducerilor Școlii Merișani, Școlii Nr. 4 Pitești, Colegiului Alexandru Odobescu Pitești, instituții unde a lucrat, cu devoțiune, profesorul Ion S. BĂCANU, dar și Casei Corpului Didactic Argeș, locație preferată pentru Filiala Societății Științifice de Geografie, sau Primăriei Davidești, să omagieze personalitatea acestui rafinat intelectual, readucându-l în actualitatea perioadei noastre istorice. Portretul său trebuie să completeze panoplia figurilor marcante ale așezărilor amintite mai sus, generozitate făcând parte din setul valorilor naționale și europene.
Pitești, 7 decembrie 2017
Prof. Univ. Dr. PETRE POPA
Pentru ianuarie 2018: Constantin Capătă
