Continuăm serialul intitulat ”Portrete postume pentru prieteni”, purtând semnătura profesorului universitar dr. Petre Popa, inaugurat, de publicaţia noastră, în săptămâna 11-17 ianuarie 2016, atunci când s-au prezentat cititorilor detalii referitoare la juristul Silvestru D. Voinescu (1935-2005), director emblematic al Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu Argeş (1964-2004). În etapele următoare, autorul a reevaluat, succesiv, importante figuri publice, din acest areal, precum: biologul Radu Stancu (1937-2008); muzeologul Iulian Ilie-Rizea (1934-1996); istoricul Valeriu-Florin Dobrinescu (1943-2003); universitarul Constantin I. Dumitrescu (1936-1980); inginerul Ion C. Vasiliu (1936-2000); actorul Constantin Zărnescu (1931-2003); profesorul Ion M. Dinu (1920-2009); inginerul Gheorghe Poțincu (1937-2012).
După cum s-a precizat editorial, evocarea unor personalităţi, o dată pe lună, prin săptămânalul Atitudine în Argeş, se raportează la trei criterii distincte: ziua lor de naştere; faptele perene, care le definesc activitatea antumă; consemnarea în Enciclopedia Argeşului şi Muscelului, postată pe internet: www.atitudineinargeş.ro. Rubrica are caracter deschis, promovează voluntariatul intelectual, nu incumbă conotaţii politice, finalizare preliminată (20 mai 2018), prin gruparea acestor eseuri, într-un volum, purtând titlul serialului, dedicat evenimentului aniversar: Piteşti – 630. Directorul proiectului, ec. Spiridon S. Voinescu; tehnoredactor, ing. dr. Adrian Mestecăneanu.
Pentru octombrie 2016, calendarul sinoptic înscrie, convergent spațiului geografic tradițional și principiilor enunțate, veritabili specialiști, apropiați proiectelor semnatarului paragrafelor următoare, precum: Mircea Adameșteanu (istoric); Gheorghe Amzăr (horticultor); Vaarlam Balmuș (inginer); Gheorghe Deaconu (muzeograf), Marius Giura (muzician); Mihail Ilovici (scriitor); Alfons Popescu (dirijor); Victor Raicu (jurist). Dar, istoricul Petre Popa ne propune evocarea profesorului Marian STOICA (1937-2012), literat, om de cultură, inspector școlar, notificat, uneori, Marian I. Mărășescu.
Acum 79 de ani, la 4 octombrie 1937, venea pe lume, în satul Ciurari, din actuala comună Săceni, reprezentativă pentru județul Teleorman, viitorul profesor gradul I (limba și literatura română), Marian STOICA. Peste decenii, consacrarea sa plurivalentă se va realiza, convingător, în Argeș; decesul parvenind, la Pitești, miercuri, 7 februarie 2012.
Interferența dintre entitățile teritoriale citate, care, împreună cu Vlașca, Dâmbovița și Muscel au format Ținutul Bucegi (1938-1940), apoi, Regiunea IX Pitești (1940-1950), favorizează, inclusiv astăzi, opțiunea unor copii și adolescenți, din familii cu posibilități adecvate, să urce pe râul Teleorman, inițial, pentru învățătură, spre plaiurile Argeșului. Printre aceștia s-a aflat și Marian STOICA. După cum ne-a mărturisit deseori, avea, spiritual, bucuria apartenenței la grupul intelectualilor proveniți din Sud, stabiliți în Argeș-Muscel, amalgamare compensată prin cei ajunși, de aici, pe traseele dunărene. Exemplele sunt numeroase, iar o parte din scrierile sale au convergența acestor locuri ancestrale.
Marian STOICA – seminarist la Curtea de Argeș
Evoluția definirii caracterului individualizat, degajând un comportament echilibrat prefața, însă, la Marian STOICA, dorința incizării adevărului filosofal, privind existența perpetuă. Preliminariile s-au conturat frecventând gimnaziul, seminarul din Curtea de Argeș (1951-1956). Instituția, renumită prin pecetea reședinței Basarabilor, data din 1836, fondator, recunoscut istoriografic, fiind înaltul ierarh Ilarion, episcop al Eparhiei Argeșului (1820-1823; 1828-1845), apropiat ideilor exprimate, programatic, la 1821, de Tudor Vladimirescu. Pentru perioada interbelică (1918-1938), seminarul de la Curtea de Argeș s-a dezvoltat, cu deosebire sub directoratul preotului Mihail I. Chiriță. După Reforma învățământului (3 august 1948) și Legea cultelor religioase din România (4 august 1948), activitatea seminarului amintit era adaptată cerințelor timpului. Atractive pentru elevul Marian STOICA se dovedeau, pe lângă materiile având conținut eclesiastic și de cultură generală, limbile greacă, latină, slavonă, cu multiple reverberații în graiul românesc, descifrate, sistematic, prin studii aprofundate, prestații didactice, publicistică. Etapa teologiei școlare s-a încheiat la Institutul de profil din Capitală (1956-1958), dar, pasiunea pentru acest domeniu, va dăinui toată viața.
Absolvent al Facultății de Filologie din București
Reorientarea civică îi permite teleormăneanului Marian STOICA să urmeze Institutul Pedagogic (de trei ani) București (1960-1963), apoi, Facultatea de Filologie, Universitatea Constantin I. Parhon, București, licență promovată în 1968. Printre dascălii săi de renume, consemnați evocator, lista cuprinde nume precum: Boris Cazacu, Jean Bick, Grigore Brâncuș, Vera Călin, Paul Cornea, Ion Coteanu, Tamara Dobrin, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Mitu Grosu, Dimitrie Macrea, Dumitru Micu, Mihai Novicov, Ion Vitner. Viitoarele sale preocupări l-au adus în legătură directă cu opera și personalitatea acestora, intermediind reuniuni tematice, ședințe ale cenaclurilor literare, lansări editoriale, lecții deschise, inspecții și examene graduale.
Din vremea studiilor superioare datează stabilirea definitivă în Argeș (1966), decizie pe care Marian STOICA nu a regretat-o niciodată. Titularizarea profesională, constituirea familiei, evoluția ca persoană publică, implicarea în fenomenele culturale specifice locurilor, etalarea creației literare, colaborările media, dar, mai ales, cunoașterea colegilor de generație, prieteniile nedisimulate, atmosfera spirituală i-au fost concordante gândirii și exprimării cotidiene.
Director coordonator la Școala Merișani
Consistența atașamentului față de Argeș-Muscel determină insistențele tânărului profesor, Marian STOICA, pentru obținerea, în atare perimetru, a unei catedre adecvate pregătirii sale (Limba și literatura română). Succesul se va concretiza la Școala din Merișani (1966), așezare colinară aflată pe traseul rutier și feroviar Pitești-Curtea de Argeș. Contractul moral cu această instituție s-a prelungit până în 1990. Provocarea individuală majoră, în etapa 1966-1968, a fost pregătirea temeinică a lecțiilor predate elevilor, din clasele V-VIII, la obiectul fundamental de studiu, precizat anterior. Partenerii din bănci, scoși frecvent la tablă, se dovedeau receptivi, probând atracția față de metodologia novativă a dascălului lor.
Selectat pentru responsabilități publice județene (1968), profesorul Marian STOICA revine, la Școala Merișani (1983), în calitate de director coordonator, atribuții exercitate până spre debutul anului 1990. Deși confruntat cu disfuncționalități inerente statutului unităților din mediul rural, determină beneficii precum: reconfigurarea suportului financiar bugetar; standarde pentru cadre didactice, elevi, personalul auxiliar; sporirea inventarului laboratoarelor; înnoirea expozițională a cabinetelor; interacțiunea cu agenți economici patronali.
Îndrumător al instituțiilor culturale muscelene
Datorită calităților sale didactice și participării frecvente la numeroase activitățI extrașcolare, Marian STOICA devenea, în 1968, specialist al Comitetului Județean pentru Cultură șI Educație Socialistă Argeș, funcție îndeplinită, cu succes, până la 1 septembrie 1983. Este perioada când ne-am cunoscut personal, iar, timp de patru ani, colaborarea noastră directă s-a concretizat prin organizarea unor activități ample, specifice vremurilor invocate. Având, atunci, calitatea de președinte al forului județean care coordona programele culturale ale județului, am convenit, cu profesorul Marian STOICA, să asigure îndrumarea instituțiilor din zona Muscel (case de cultură, cămine culturale, biblioteci, cluburi, cenacluri literare, cinematografe). Sectorul alocat cuprindea orașul Câmpulung și comunele ce gravitau secular, spre acest nucleu voievodal, renumite pentru tradițiile spirituale, fiind considerate: Berevoești, Boteni, Dâmbovicioara, Lerești, Mioarele, Rucăr, Stoenești, Vulturești.
Strategia asumată viza, însă, revigorarea potențialului din toate localitățile perimetrale, capabile să organizeze manifestări complexe, cu valențe tematice privind: dezvoltarea economică; valorificarea etnografiei, muzicii corale și instrumentale, păstarea portului popular, consemnarea folclorului autentic, protecția mediului.
Plaiurile Câmpulungului au transferat mileniului III, printre alte inițiative paseiste, două generice, gândite de Marian STOICA, împreună cu factorii locali abilitați: Expopastoralis (Rucăr) și Brâul muscelean (Boteni). Astăzi, sunt recunoscute continental! Numele profesorului este consemnat, totodată, pentru comuna Stoenești, a operei de bibliofilie, Argeș. Cartea eroilor (1984), unicat european, ori, ca editor al traducerii textelor (limba engleză), colaborator, poliglotul Alexandru Vasile, aferente albumului Plaiuri argeșene (1982).
Climatul redimensionării Memorialului de Război Mateiaș, Valea Mare-Pravăț (1979-1984), s-a creat inclusiv datorită militantismului său patriotic, difuzat educațional, convingător, perpetuu. Colegi instituționali i-au fost, atunci, profesorii: Magda Ciobăcel, Traian Ciuculescu, Iulian Ilie-Rizea, Gheorghe Nicolae, Paul Trache, alături de Filofteia Mărăcine, Constantin Zaharia, Vasile Zăvoianu.
Inspector școlar
Așadar, după un deceniu și jumătate de la promovarea ca îndrumător cultural (1968-1983), profesorul Marian STOICA revenea la Școala de 10 ani Merișani (director coordonator), atribut la care ne-am referit mai sus (1983-1990). Apoi evenimentele din 1989 au preliminat, așa cum era și firesc, schimbarea componenței corpului de control al Inspectoratului Școlar Județean Argeș. In atare concept, datorită acceptului colegilor de breaslă, profesorul gradul I Marian STOICA, apreciat, distinct, pentru creațiile sale poetice, a fost mandatat inspector școlar, specializarea Limba șI literatura română (1990-1997).
Septenatul la care facem referire i-a facilitat transferul șI titularizarea în Pitești (Școala gimnazială Nr. 8), colaborarea cu Filiala Universității Româno-Americane (1992-1995), editarea mai multor reviste, volume de autor, studii, articole, comentarii, analize. Pensionarea survine peste alți trei ani, având calitatea de expert metodist al Casei Corpului Didactic Argeș (1997-2000) și secretar general, Fundația Română Casa Școalelor, Filiala Pitești.
Participarea efectivă la derularea activității forumurilor coordonatoare ale învățământului preuniversitar din Argeș-Muscel (1990-2000) a fost, pentru seniorul Marian STOICA, pasională, convingătoare, productivă. Realizează numeroase deplasări, inspecții, reuniuni metodice, sugerând schimbarea opticii privind comunicarea cu elevii și părinții, flexibilizarea conținutului manualelor, reorientarea pregătirii olimpiadelor și promovării pe trepte formative superioare. Recomandările ancorau expertiza proprie, acumulată la catedră, sau ca manger și analist pragmatic, fără implicare politică semnificativă.
Obiectiv special, pentru Inspectoratul Școlar, a fost reevaluarea prestigiului directorilor, competențele acestora fiind atribuite, în numeroase cazuri, cadrelor didactice agreate prin consiliile pedagogice și acceptul factorilor administrativi provizorii. Profesorul Marian STOICA a făcut parte din echipele inspectorilor generali Cornel Constantinescu, Octavian Liviu Drăghici, Gheorghe Lungoci.
Un potențial membru al Uniunii Scriitorilor din România
Indiferent de preocupările uzuale, Marian STOICA a continuat, frecventând cenacluri sau fundații literare, ori în liniștea ceasurilor lăuntrice, să scrie versuri, eseuri, reflexii. Periodic, asemenea pagini le-a adunat în volumele intitulate, sugestiv: Sud (1977); Prier (1988); Dincolo de continentele serii (1994); Iubirea florii de mai (1995); Izvorul Pripășitului (2000). Gânduri răzlețite descifrăm în culegerile: Doruri spuse pe hârtie (1970); Anii devenirii noastre (1983); Vacanța mare (1995); Eco România (1995). A lăsat moștenire familiei, manuscrisele Viscolul (roman); Trenul de vacanță (versuri); Între Florar și Gerar (poeme).
După câte cunoaștem, Marian STOICA a pregătit documentația necesară intrării în Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Pitești (2009, 2010), calitate meritată cu prisosință! Timpul nu a mai avut, însă, răbdare! Personalitatea sa este reliefată de valoroase crestomații teleormănene, iar istoriile noastre, Pitești 600. Memento (1983), respectiv Pitești. Tradiție și contemporaneitate (2008) îl nominalizează printre oamenii de cultură ai Cetății. Totodată, volumul Prier, publicat la București (1988), primit, cu dedicație, de la cel evocat, face parte din portofoliul elevat al familiei Petre și Livia Popa (1936-2001).
Colaborator la Enciclopedia Argeșului și Muscelului
Joi, 5 octombrie 2006, din inițiativa semnatarului acestor paragrafe, s-a lansat, la Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Pitești, director, Octavian Mihail Sachelarie, proiectul Enciclopedia Argeșului și Muscelului, lucrare de anvergură, patru volume, inspirate supă dicționarele franceze Larousse. Discuțiile pregătitoare au identificat, în profesorul Marian STOICA, redactorul acreditat să prezinte scriitorii și alte detalii literare, pliate criteriilor prestabilite.
Propunerea s-a acceptat, iar primele enunțuri, realizate, tehnologic, prin amabilitatea profesorului Ion Marius Motreanu, implicat, deasemenea, în elaborarea Enciclopediei (diplomați), erau atașate tomurilor I (2008), II (2010), III (2012), IV (2014). Numeroase informații au furnizat soția redactorului specializat, profesoara Maria Silvia Stoica (data căsătoriei, 1963), precum și fiica lor, Margareta Adriana Onofrei, absolventa Școlii Doctorale de la Universitatea din Pitești (Structura limbajului poetic arghezian).
Biroul Colegiului redacțional, preocupat de finalizarea Enciclopediei Argeșului și Muscelului, difuzată, acum, în variantă electronică, păstrează, evlavios, sursele oferite de colaboratorii trecuțI, după 2008, în Lumea umbrelor, printre care și profesorul Marian STOICA. Contribuțiile sale au statut patrimonial, folosindu-se, în continuare, inițialele convenite (M.M.S.).
Realizatorul primului Dicționar al scriitorilor, publiciștilor și folcloriștilor din Argeș
Conținutul celor patru volume pluridisciplinare, amintite în paragraful precedent, a stimulat dorința colaboratorilor privind remarcarea în ceea ce numim, simbolic, Școala enciclopedică de la Pitești. Semnalele, favorabile conceptului, sunt tipografieri precedente: Figuri de dascăli argeșeni (Ion M. Dinu); Argeșeni și musceleni în Academia Română (Silvestru D. Voinescu); Medalioane universitare (Petre Popa); Dicționar de istorici (Spiridon Cristocea); Martiri argeșeni și musceleni 1939-1989 (Zicu Ionescu, Remus Petre Cîrstea); Ingineri agronomi ai Argeșului (Constantin Budan).
Exercițiul cel mai plauzibil îl datorăm, însă, profesorilor Marian STOICA și Margeretei Onofrei: Dicționar biobibliografic. Scriitori, publiciști, folcloriști ai Argeșului. De la Neagoe Basarab până azi, Editura Argeș-Press, Pitești (2010; 2016). Sorgintea se află în serialul eponim, găzduit, după cum se cunoaște, de Săgetătorul, suplimentul cotidianului Argeșul, director, Mihai Golescu. Este primul dicționar, cu tematică enunțată, din literatura acestei geografii! Referirile prezintă persoane născute în Argeș-Muscel, domiciliate aici, ori aclimatizate pe alte coordonate universale, dar și infuzii colaterale, contributoare la evoluția spiritualității tradiționale contemporane.
Laudatio autorilor noștri primordiali!
Pitești, 28 septembrie 2016
Prof. univ. dr. PETRE POPA
Pentru luna noiembrie 2016, Marin Drăgușin
